banner

Două simptome atipice pentru COVID-19, prezente tot mai frecvent

0

Pe lângă simptomele obișnuite ale COVID-19, în ultimul timp au mai apărut alte două simptome atipice, tot mai frecvente ca forme ale debutului bolii, atrag atenția specialiștii.

Astfel, pe lângă problemele respiratorii, ar trebui să fim atenți și la durerile abdominale, scaunele frecvente, dar și durerile puternice de cap, care ar putea fi semne de coronavirus, chiar dacă tusea sau febra sunt absente.

Prin urmare, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, a menționat faptul că este important ca testul COVID-19 să fie făcut tuturor pacienților care se prezintă la doctor, indiferent de simptomatologie.

„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a explicat Carmen Dorobăț, citată de Digi 24.

Vaccinul Oxford – Astra Zeneca e în fază avansată de testare

În acest context, amintim faptul că vaccinul anti-COVID dezvoltat de Astra Zenecca în colaborare cu Universitatea Oxford se află deja în faza a III-a, cea a studiilor clinice de mare amploare. În faza I şi faza a II -a a studiului clinic făcut în Marea Britanie, vaccinul a generat răspuns imunitar puternic în organismul tuturor persoanelor vaccinate şi siguranța acestuia a fost dovedită clinic.

 

banner