EXCLUSIV – Irina Rimes: “Clujul are mereu aceeași energie bună, cred că vine de la oameni”

0

Celebra cântăreață Irina Rimes va urca de două ori consecutiv pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Concertele din cadrul noului turneu, intitulat “ACASĂ”, sunt programte luni, 6 martie, respectiv marți, 7 martie, iar, cu prilejul acestor întâlniri cu fanii, artista dorește să transmită faptul că muzica și publicul reprezintă cele două elemente prin care ea reușește să se simtă ca acasă, indiferent de orașul în care se află.

Prin intermediul reprezentanților casei de discuri Global Records, Irina Rimes a răspuns unui set de întrebări propus de echipa Via Cluj Tv, în care a vorbit despre care sunt mesajele pe care dorește să le transmită fanilor în noul său turneu și despre cum simte revenirea în Cluj-Napoca, un oraș în care primește, de fiecare dată, o energie pozitivă. Interviul complet este disponibil mai jos.

1. Cum te simți de fiecare dată când ajungi în Cluj? 

Irina Rimes (I.R.): Pot spune că mă simt chiar ca acasă, deoarece, în fiecare loc în care concertez, publicul mă primește cu căldură și dragoste, iar asta nu poate decât să mă bucure și să mă facă să revin de fiecare dată cu mare drag.

2. Ce părere ai despre acest oraș? Ce simți că că s-a schimbat de la UNTOLD până acum, cum vezi Clujul fără să fie învăluit în atmosfera de festival?

I.R.: Clujul are aceeași energie bună oricând, cred că mai degrabă vine de la oameni.

3. Ai participat și la Electric Castle și la UNTOLD, care festival ți-a lăsat o părere mai bună? 

I.R.: La ambele festivaluri m-am simțit extraordinar, am trăit momente de neuitat alături de public. Nu pot compara energiile, fiecare festival este aparte în felul său, iar asta este ceea ce le face atât de speciale și motivul pentru care strâng anual un număr considerabil de persoane.

“Eu cred că sentimentul de acasă poate fi simțit oriunde și oricând”

4. Vorbește-ne puțin despre noul tău turneu, ce dorești să transmiți prin acesta?

I.R.: Îmi doresc să transmit că sentimentul de acasă, de apartenență, poate fi oriunde și oricând, atât timp cât oamenii potriviți sunt în jurul tău. Pe lângă asta, cum ceilalți au venit de fiecare dată la “mine acasă”, în București, la concerte, acum vreau să am onoarea să fiu eu cea care merge “în casele lor”.

5. Prin câte orașe ajungi în turneu? Te vei intalni personal cu fanii?

I.R.: Vor fi 9 concerte în total, București, Timișoara, Cluj, Brașov, Chișinău, Bacău, Iași, Focșani și Galați. Da, facem sesiuni speciale de meet and greet în fiecare oraș din turneu. Așa cum am menționat anterior, îmi doresc să fiu cât mai aproape de cei care mă apreciază și mă susțin constant, oameni fără de care muzica mea nu ar fi putut ajunge la atâtea suflete.

6. Ce melodii vei cânta în concerte? Sunt piese noi, vor asculta fanii și hiturile de la începutul carierei tale muzicale?

I.R.: În principiu, aș vrea să păstrez setlist-ul drept surpriză, însă vă pot dezvălui că am integrat și câteva piese despre care știu că sunt iubite de public, printre care și “Bolnavi Amândoi”, “Nu știu” sau “Octombrie Roșu”.

7. Ne poți dezvălui câteva surprize care îi așteaptă pe fani în concerte? 

I.R.: Prefer să-i suprind și în același timp, să mă las și eu surprinsă.

“Aș spune că Irina Rimes s-a maturizat atât muzical, cât și personal”

8. Cum ai caracteriza-o, în câteva cuvinte, pe artista Irina Rimes de azi, comparativ cu cea de la începutul carierei muzicale? 

I.R.: Aș spune că Irina s-a maturizat atât din punct de vedere muzical, cât și personal. A învățat să se pună pe primul loc, să se iubească mai mult, să se asculte mai mult și să aibă încredere în ea. Dacă ar fi să-i dau un sfat Irinei de la începutul carierei, i-aș spune: ,,Poți, Irina! Luptă în continuare pentru visele tale și fii…gata de zbor.” Când am pornit pe acest drum, am decis să nu îmi pun bariere și să mă las să experimentez mai multe direcții muzicale, dar întotdeauna am rămas conectată la rădăcinile mele cele mai adânci, la cosmosul meu.

9. Ce ai de gând să vizitezi prin Cluj cât timp te vei afla în oraș? Ce îți place cel mai mult aici?

I.R.: Sper să-mi găsesc timpul să cutreier străzile clujene și să inspir energia orașului și a oamenilor. Cel mai mult îmi place căldura cu care oamenii mă primesc de fiecare dată și zâmbetele sincere pe care mi le oferă.

10. Ce mesaj transmiți publicului clujean care te va vedea pe scenă?

I.R.: Vreau să le transmit un sincer mulțumesc oamenilor care vor împărtăși aceleași emoții cu ale mele în serile de 6, respectiv 7 martie. Sper să vă bucurați la fel de mult cum mă bucur eu că o să vă cânt. Vă aștept acasă!

Ultimele bilete pentru cele două reprezentații pe care le va susține Irina Rimes la Cluj-Napoca pot fi cumpărate prin accesarea link-ului de AICI. Ambele concerte vor începe la ora 20:00, iar mai multe informații pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Turneu Irina Rimes – Află când va concerta la Cluj și care este prețul biletului

A început UNTOLD 2022 – cum a fost atmosfera în prima zi de festival?

Cum este atmosfera în primele zile de Electric Castle 2022?