Expoziție-eveniment la Cluj a artistului Belu-Simion Făinaru: One penny for nothing, în White Cuib

0

De ce aruncă oamenii monede în fântâni? Aici fiecare dintre noi poate să dea un alt răspuns: pentru împlinirea dorințelor, pentru că e un obicei vechi de sute și sute de ani, pentru că asta se face în Roma, la Fontana di Trevi, – și desigur, când ești la Roma, faci ca romanii. În cazul acesta, vizitatorii expoziției ”One penny for nothing” sunt invitați de către artistul Belu-Simion Făinaru să arunce o monedă pe podeaua goală – „un bănuț pentru foamea ta, un bănuț pentru sete, un bănuț pentru nimic”. Unde? La Cluj, în White Cuib. Când? Din 23 iunie până în 7 iulie. Află gândurile artistului din emisiunea România via Cluj.