Făget Tour și MTB Făget Ride – competițiile sportive așteptate în acest weekend

0

Consiliul Județean Cluj sprijină Asociația Clubul Sporturilor Montane Rupicapra în vederea organizării, în zilele de sâmbătă, 19 și duminică, 20 octombrie, a două competiții sportive pe raza județului Cluj.

Primul concurs sportiv va avea loc sâmbătă, 19 octombrie. Este vorba despre competiția de alergare Făget Tour, organizată împreună cu CS Runners Cluj, și care include trei tipuri de probe, respectiv: semimaraton – 22 de km, cros – 7 km și family.

Duminică, 20 octombrie, se va desfășura concursul de MTB Făget Ride care curpinde un traseu scurt de 22 de km și unul lung de 40 de km.

Având în vedere că traseele de concurs ale ambelor competiții sportive traversează drumul județean DJ 107R, Consiliul Județean Cluj a avizat pozitiv solicitarea organizatorilor prin asigurarea accesului concurenților prin două puncte de trecere a drumului județean, respectiv: zona Poiana Bivolilor (între orele 11-12) și centrul localității Sălicea (între orele 12-14).

De asemenea, Consiliul Județean, prin intermediul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj se va implica și în acordarea primului ajutor în cazul apariției unor incidente pe traseele de concurs.

Vezi și:

Small World organizează un spectacol de lumini în Grădina Botanică Cluj-Napoca

Wonder Events Fair, cel mai mare targ de evenimente din Romania, revine in noiembrie