FRF a decis introducerea sistemului Multiball în meciurile din Superliga și Cupa României

0

Federația Română de Fotbal a decis introducerea sistemului „Multiball” în meciurile din Superliga României și Cupa României, măsură care are ca scop creșterea timpului efectiv de joc și reducerea întreruperilor din timpul partidelor.

Decizia a fost luată de Comitetul de Urgență al FRF, la propunerea Departamentului Competiții, și prevede modificarea regulamentului prin completarea articolului 59, litera j. Conform noilor prevederi, sistemul „Multiball” devine obligatoriu în competițiile de fotbal masculin din Superliga și Cupa României.

În Cupa României, sistemul va fi utilizat obligatoriu începând cu faza sferturilor de finală, dar și în meciurile din faza grupelor în care se întâlnesc echipe din Superliga. Totodată, regula va fi aplicată și în toate finalele competițiilor de tineret și juniori, atât la masculin, cât și la feminin, organizate de FRF.

Sistemul „Multiball” are rolul de a reduce timpii morți atunci când mingea părăsește terenul de joc, asigurând disponibilitatea imediată a unor mingi de rezervă pentru reluarea rapidă a partidei.

Conform regulamentului, în timpul meciului vor fi utilizate 15 mingi: una aflată în joc, una în posesia celui de-al patrulea oficial și alte 13 mingi de rezervă distribuite în jurul terenului. Două dintre acestea vor fi amplasate în spatele fiecărei porți, iar restul vor fi poziționate de-a lungul marginilor terenului, conform schemei stabilite de organizatori.

Mingile de rezervă vor fi așezate pe suporturi speciale amplasate în fața panourilor publicitare, la o distanță cuprinsă între 1,5 și 3 metri de liniile de margine sau de poartă. Acestea nu pot fi mutate pe durata jocului fără aprobarea arbitrului.

Reluarea jocului după ieșirea mingii din teren va fi realizată exclusiv de către jucători, care pot alege fie mingea ieșită din joc, fie cea mai apropiată minge de rezervă.

Copiii de mingi vor fi poziționați în spatele panourilor publicitare și nu vor avea voie să ofere mingea jucătorilor, cu excepția situațiilor în care aceasta este pusă la dispoziția portarului pentru repunerea de la poartă.

De asemenea, toți participanții la joc — jucători, rezerve, membri ai staffului tehnic sau oficiali ai cluburilor — au obligația de a nu interveni asupra mingilor de joc sau de rezervă și de a nu modifica poziționarea acestora. Orice abatere de la protocol poate duce la sancționarea clubului organizator, conform regulamentului disciplinar al FRF.

Vezi și:

Incendiu la un club din incinta Cluj Arena – Pompierii au intervenit de urgență

banner