„Garden of Lights” va fi deschisă în Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din data de 15 noiembrie 2024. Vizitatorii vor putea lua parte la o călătorie de neuitat in jurul lumii prin expoziția „Small World”.
Garden of Lights este un loc magic în care lumina creează spații de neuitat pline de culori și forme. Cu instalații luminoase și proiecții, clujenii se pot lăsa purtați într-o călătorie în jurul lumii cu o nouă expoziție: Small World.
Este o mare oportunitate pentru familii de a petrece timp împreună printre atracții care stimulează imaginația, încurajează explorarea și pentru a se scufunda în magie și mister.
Expoziția este deschisă în perioada 15.11.2024 – 16.02.2025. Merită să petreceți cel puțin o oră pentru o plimbare în grădină.
Vizitatorii vor putea explora zeci de instalații tematice și artistice, copaci luminați și spectacole de lumini. Expoziția include numeroase puncte foto și repere culturale bine cunoscute printre care se numără și câmpul de licurici, tuneluri de lumini, lampioane japoneze tradiționale.
Cum vă puteți îmbrăca?
„Vă rugăm să rețineți că este o expoziție exterioară. Verificați starea vremii înainte de a ne vizita și îmbrăcați-vă corespunzător.” transmit reprezentanții Grădinii Botanice „Alexandru Borza”.
Vezi și:
Târgul de Crăciun revine – Fără artificii, cu show de lumină și drone
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: