Din data de 26 mai, părinții care înscriu copilul pentru prima oară la grădiniță, indiferent de grupă, vor putea depune cererile. Pe cererea-tip de înscriere, părinții pot alege 3 creșe sau grădinițe, potrivit metodologiei.
- Grupa mijlocie și grupa mare la grădiniță sunt obligatorii, iar Grupa mică din învățământul preșcolar devine obligatorie începând cu anul școlar 2030-2031, conform legii învățământului preuniversitar, Articolul 248 (3).
- Copiii de la grupele mijlocie și mare pot fi retrași de părinți dacă „se observă manifestări de oboseală sau de neadaptare la regimul grădiniței”, prevede ROFUIP 2024
Părinții copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 3 ani pot solicita înscrierea copiilor în unităţi de învăţământ depunând, pe locurile libere rămase după reînscrieri, o cerere-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opțiune, însoţită de documentele justificative, conform metodologiei.
Ce conține dosarul pentru înscrierea la creșă / grădiniță?
Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ, precum și în serviciul de educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente, conform art. (6) din metodologie:
- copie de pe certificatul de naștere al copilului;
- copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentantului legal;
- adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
- alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
Cererea-tip pentru înscriere la grădiniță 2025
Cerere-tip pentru înscriere la creșă 2025
Vezi și:
EthniCity 2025 – Trei zile de sărbătoare multiculturală în inima Clujului
Viitorul e la Cluj: Autobuzul electric fără șofer, prima probă cu pasageri la bord
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: