Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca va fi dotat cu aparatură și echipamente medicale de înaltă performanță. Costurile vor ajunge la aproximativ 16.011.899 de lei.
Dotările vor fi achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean.
“Am reușit să atragem din fonduri europene o sumă consistentă de bani pe care o vom utiliza pentru a îmbunătăți calitatea actului medical și a diversifica paleta de servicii oferite pacienților. Investițiile noastre în sănătate continuă!”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Noile echipamente vor ajuta la recuperarea post-COVID-19
Unitatea sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean va beneficia de o cameră hiperbară cu echipamentele aferente și tehnologie de înaltă performanță. Terapia va fi utilizată pentru tratarea și vindecarea unei palete extinse de patologii din toate specialitățile medicale, inclusiv în recuperarea post-COVID-19.
De asemenea, printre dotările care vor mai fi achiziționate se numără un aparat pentru terapie cu microoscilații profunde, un sistem pentru realitate virtuală și tele-recuperarea deficiențelor neuromotorii și musculoscheletale, un aparat pentru tratarea disfagiei și un sistem robotizat mobil pentru recuperarea mersului.
Nu în ultimul rând, la Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare vor mai ajunge și un aparat pentru terapie Shockwave focalizat, un sistem robotic pentru reeducarea mâinii, cotului și umărului, un aparat cu crioultrasunete, un aparat de terapie Nanopulse, un ecograf 4D, șase electrocardiografe cu 12 canale și o bicicletă cu încărcătură și monitor EKG.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 7 august 2023, ora 15:00. Criteriile de atribuire sunt “cel mai bun raport calitate-preț”, respectiv “prețul cel mai scăzut”, în funcție de specificul dotărilor.
VEZI ȘI:
Cum ajută celulele stem în tratarea anumitor boli – vezi ce rezervă viitorul medicinei
Prima intervenție medicală de la Centru de Endoscopie Intervențională, filmată – Investiție de aproape 5 milioane de lei
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: