Hildeberto „Berto” Pereira, atacantul de 28 de ani al Universității Cluj, a fost găsit dopat la un control de rutină la începutul lunii septembrie. Controlul efectuat a relevat faptul că Berto avea în corp Furosemid. În urma acestui rezultat, fotbalistul și-a reziliat contractul cu „U” Cluj.
Acesta a anunțat că nu a făcut gestul în mod intenționat, pentru a-și crește randamentul sportiv, ci din motive personale.
„Pe 6 septembrie am făcut un test antidoping, iar rezultatul s-a întors pozitiv. Vreau să anunț foarte clar că nu am luat nicio substanță cu intenția de a-mi spori performanțele sportive, ci din motive personale care urmează să fie clarificate și justificate în viitorul apropiat. Situația este fără discuție dificilă și de impact pentru mine, dar sunt decis să cooperez cu autoritățile abilitate.
Înțeleg seriozitatea acestei probleme și am decis să reziliez contractul cu Universitatea Cluj. Decizia vine pentru a-mi permite să mă concentrez pe ceea ce urmează și-mi asigură faptul că procesul va fi transparent și eficient.
Sunt determinat să mă apăr și să justific totul pentru a se rezolva cât mai repede și să revin cât mai repede pe teren”, a spus Berto pentru Iamsport.
Reacția Agenției Naționale Anti-Doping
Președintele ANAD, Ștefan Rohnean, a oferit o poziție oficială în legătură cu situația fotbalistului în vârstă de 28 de ani.
„Mă surprinde că a ajuns deja la dumneavoastră și că astfel de cazuri apar în presă înainte de a fi definitive. Sunt suplimente care pot fi contaminate și, când vorbim de furosemid, am mai avut un caz al unei atlete (n.r. – Florentina Iușco, înainte de JO 2024), a mai fost și celebrul caz al Simonei Halep, dați-mi voie să nu vă răspund la toate întrebările astăzi pentru că trebuie să vedem unde va duce cazul, dacă vorbim de un supliment contaminat sau dacă vorbim pur și simplu de un altfel de caz.
Pedeapsa poate să fie începând de la mustrare, depinde foarte mult de unde a plecat contaminarea, dacă sportivul și-a luat toate măsurile de precauție și, în cazul în care contaminarea a fost fără o culpă a sportivului, sigur că poate fi redusă până la mustrare. În rest, de la mustrare până la 2 ani, decizia din partea Comisiei de Audiere poate fi oricare. 2 ani ar fi cel mai mult, dar vorbim ipotetic și nu pot să vă confirm nimic despre sportivul de la Cluj.
După cum știți, există posibilitatea ca sportivul să ceară proba B și după ce se finalizează analiza probei B urmează să se confirme că există un caz de dopaj. dacă sportivul renunță la proba B, atunci da, putem să considerăm că avem un caz pozitiv și atunci încep celelalte proceduri, care privesc gradul de vinovăție. Dacă gradul de vinovăție este unul scăzut, poate să ducă la o reducere substanțială a sancțiunii.
Dacă sportivul și-a asumat și v-a informat, este strict problema lui. Noi, până nu avem un caz cert, nu putem comunica în presă. În momentul în care nu va exista o altă opțiune, vom informa și vom ieși cu un comunicat de presă”, a spus Ștefan Rohnean pentru sursa menționată mai sus.
Reacția oficială a Universității Cluj
Imediat după aflarea veștilor, liderul Superligii a postat un comunicat prin care anunță despărțirea de jucătorul sosit la începutul sezonului și care a marcat un gol în 8 meciuri pentru “studenți”.
„Jucătorul Hildeberto José Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanță aflată pe lista substanțelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia. FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz.
FC Universitatea Cluj nu are cunoștință despre modalitatea în care substanța a ajuns în corpul jucătorului și precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementarilor anti-doping aparține jucătorului. Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial și în afara procedurilor medicale aprobate de staff-ul FC Universitatea Cluj.
FC Universitatea Cluj promovează valorile unei competiții curate inclusiv în ceea ce privește evitarea cu strictețe a oricăror practici care contravin reglementărilor anti-doping.
Clubul și jucătorul au decis încetarea amiabilă a contractului. Orice detalii despre situația jucătorului vor fi oferite de către reprezentanții acestuia”, a transmis clubul în legătură cu situația fotbalistului.
VEZI ȘI:
U Cluj – Farul 1-1: Ioan Ovidiu Sabău și Gică Hagi s-au anulat reciproc
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: