Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care interzice comercializarea băuturilor energizante către copiii sub 18 ani. Firmele care comercializează băuturi energizante riscă amenzi de până la 20 de mii de lei, dar acestea pot crește la 30 de mii de lei dacă comercializarea are loc în școli sau instituții medicale.
În cazul abaterilor repetate, se dispune măsura suspendării activităţii operatorului pe o perioadă între 10 – 30 de zile.
Actul normativ promulgat de Klaus Iohannis, luni, interzice „comercializarea băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central”, atât în magazine, cât și în automatele cu alimente.
În același timp, se interzice oferirea „cu titlu gratuit” (pe gratis) a energizantelor către minori. Legea intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: