La ce să te aștepți dacă faci COVID 19 la Cluj

0

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a explicat în exclusivitate la Via Cluj TV cum face față sistemul medical afluxului tot mai mare de bolnavi de COVID 19. Am înțeles în urma acestui interviu că cei care se îmbolnăvesc trebuie aibă nervii tari și să se așeze la rând. Și vorbim aici de Cluj-Napoca, adică de un oraș care se laudă cu una dintre cele mai performante infrastructuri medicale din România.

Linii ocupate la DSP Cluj

Cei care au simptome specifice COVID 19 și sună la DSP Cluj reușesc cu greu să vorbească cu cineva.

“Degeaba ne alarmăm, degeaba suntem supărați că nu răspunde nimeni la Direcția de Sănătate Publică. Haideți să facem un calcul. La 200 de pozitivi pe zi, asta înseamnă 200 de anchete epidemiologice ori 5 persoane pentru că media este de 5 contacți direcți. Asta înseamnă că cei de la DSP trebuie să sune 1000 de oameni în fiecare zi, să verifice modul în care au reacționat, să dispună măsurile de carantinare, să emită deciziile de izolare la domiciliu și multe alte lucruri.

Nu au cum să facă față în acest moment, cu toate că vor primi personal în plus, cu toate că avem și voluntari la dispoziție”, a spus Mircea Abrudean.

Când vine ambulanța?

Odată ce testul este pozitiv, bolnavii sună la ambulanță pentru a fi transportați la spital.

“Cei care sunt pozitivi și așteaptă acasă să fie evaluați trebuie duși cu ambulanța la spital. Acea ambulanță, după ce îi duce, trebuie dezinfectată. 45 de minute durează procedura, apoi merge următorul și tot așa. Trebuie să înțelegem toate elementele acestea și să nu ne inflamăm în momentul în care așteptăm o zi, două, trei să ajungem la spital. Nu avem cum să facem față”, spune prefectul de Cluj.

Cine va avea dreptul la ATI și cine nu?

Dacă faci o formă gravă a bolii, acum mai poți prinde un loc la ATI în cele patru spitale COVID 19 din Cluj. Dar în curând acest lucru va fi problematic, după cum spune prefectul.

Țineți minte că în țări precum Italia a fost nevoie să se facă o triere pentru ATI a pacienților în stare critică? Cine va avea acces la terapie intensivă și cine nu?

“Principala problemă va fi numărul de locuri la ATI. Ne pregătim pentru partea de terapie intensivă, pentru cazurile cu adevărat critice, care nu au cum să rămână acasă. De aceea, am introdus Spitalul Clujana în categoria spitalelor COVID 19 (Clujana are 17 paturi ATI și încă 100 de paturi pentru cazurile mai puțin grave – n.red.)”, a declarat Mircea Abrudean.

Bolnavi tratați prin telemedicină?

Dacă ai simptome ușoare, în curând nu vei mai avea acces la spital. Vei fi consiliat prin telefon de medicul de familie sau de către un medic de la Infecțioase.

Și crede-ne, stresul va fi ceva extrem pentru că nu vei avea nicio certitudine că boala nu se va agrava.

“Se va schimba și cadrul legislativ în foarte puțin timp, astfel încât pacienții asimptomatici și formele ușoare nu vor mai fi evaluați medical în spitale – și aici se crează o mare problemă, într-adevăr, există listă de așteptare pentru că un calcul simplu ne duce la această concluzie: dacă noi avem 200 de pacienți pozitivi pe zi și avem capacitatea să evaluăm maxim 80 de persoane, vă dați seama că e normal să se creeze această listă de așteptare, pacienții sunt monitorizați de la distanță, de medicul de familie, de cei de la infecțioase, însă nu au cum să ajungă în spital pentru evaluare.

Va merge un medic la ei acasă dacă se va impune, dacă nu totul se rezolvă prin telemedicină.

Discutăm de consultații telefonice, orice se poate face, omul să aibă totuși un confort că cineva l-a verificat și l-a monitorizat dar cifrele sunt absolut îngrijorătoare, e foarte normal să se întâmple asta”, a declarat prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.

Unde e vaccinul antigripal?

Dacă ești în grupa de risc, faci gripă și COVID 19 în acelși timp, Dumnezeu cu mila. Pentru că statul nu te prea poate ajuta. Cozile la vaccinul antigripal sunt ca și cele de pe vremea lui Ceaușescu. Și nu există farmacii care să se laude că ar fi primit stocuri suficiente.

De fapt, majoritatea nu au deloc.

“Am întrebat și eu la Casa de Asigurări de Sănătate ce se întâmplă cu vaccinul antigripal, mi s-a spus că urmează să ajungă în farmacii în cel mai scurt timp, în câteva zile, ar fi cazul să ajungă”, a declarat prefectul de Cluj. Dar câte doze vor ajunge?

Pentru că cererea e de patru ori mai mare și deja avem o criză de vaccin la nivel european. Autoritățile ne liniștesc, spun că nu va exista o criză de vaccin antigripal în România. Noi le credem pe cuvânt.

Tratament pentru cazurile grave?

Ce tratament vei primi dacă vei face o formă gravă de COVID 19? Păi, Remdesivir ar fi bun și ceva plasmă. Dar stocurile de Remdesivir nu sunt îndestulătoare iar donatorii de plasmă sunt foarte rari.

“Remdesivir există pentru cazurile grave o rezervă de doze și se solicită Ministerului Sănătății suplimentarea. Tratamentul cu plasmă se practică și la noi.

Din păcate avem foarte puține persoane care se încadrează și care donează plasmă. Sunt condiții stricte pentru a dona, mulți sunt descurajați să o facă, există și reticența celor care pot să o facă, oamenii cred că se pot infecta, dar donația este practic o donare de sânge ca oricare alta, pentru ca apoi să se separe plasma și să fie testată. Avem un progres și aici, dar destul de limitat”, a declarat Mircea Abrudean.

Stai departe de necazuri!

Aceasta este situația și sezonul rece nici măcar nu a început. Viața trebuie să continue, e adevărat, vrem să ne păstrăm locurile de muncă, copiii trebuie să învețe, trebuie să facem cumpărături, să ne vizităm uneori părinții sau rudele apropiate care au nevoie de ajutorul nostru. Prin urmare, e greu să ne izolăm total. Dar, în aceste condiții, tot sunt câteva lucururi care sunt în controlul nostru:

  • nu lăsăm garda jos sub niciun pretext
  • evităm maxim locurile aglomerate (multe comenzi se pot face online)
  • reducem ieșirile în oraș pentru cumpărături și pentru taskuri care nu sunt vitale
  • ținem o vreme legătura cu prietenii prin telefon sau prin intermediul site-urilor de socializare
  • purtăm mască în mod corect ori de câte ori ieșim în public
  • păstrăm distanța față de ceilalți- să nu ne fie jenă să le cerem să poarte mască dacă nu o fac
  • nu ne atingem gura și ochii decât după ce ne-am dezinfectat pe mâini
  • ne dezinfectăm încălțămintea înainte de a intra în casă
  • contactăm telefonic medicul de familie dacă suntem bolnavi
  • evităm orice întâlnire cu ceilalți dacă nu ne simțim bine
  • și lista poate continua