Centrul de Transplant Hepatic de la Cluj a fost lansat, oficial, astăzi, și este cel de-al treilea centru de stat din România care este autorizat să facă astfel de operații. Acesta va funcționa la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca. Autorizarea unui astfel de centru de transplant s-a lăsat așteptată la Cluj mai bine de 20 de ani.
În anii 2000, la Cluj-Napoca a fost făcut un prim transplant experimental, de către profesorul Sergiu Duca, însă până la autorizarea centrului a fost cale lungă.
”Este un moment, l-aș putea numi istoric pentru nu numai pentru școala medicală clujeană, dar pentru orașul nostru și pentru bolnavii din din zona Transilvaniei să aibă posibilitatea de a avea transplant hepatic efectuat la cele mai înalte standarde internaționale”, a declarat profesorul Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu.
O echipă de șapte chirurgi, patru anesteziști, dar și ați medici specialiști în gastroenterologie și radiologie fac parte din echipa clujeană de transplant. Au fost pregătiți și trei pacienți primitori, care așteaptă ca un ficat să devină disponibil.
”Eu sper că acest lucru se va realiza în cel mai scurt timp. Noi așteptăm un ordin de ministru care să fim incluși în Programul Național de Transplant hepatic. Ce înseamnă acest lucru? Că putem avea acces la baza de date a Agenției Naționale de Transplant, să trecem pacienții noștri care sunt validați prin borduri multidisciplinare și candidați pentru a primi grifon de la donator cadaveric. Acest lucru se va întâmpla atunci când Agenția Națională de Transplant ne validează această lista și ne spune că putem începe. Am pregătit pacienți de mai multe grupe sanguine, ca atunci când apare un potențial donator să fie mai multe alternative”, a explicat profesorul Nadim Al Hajjar, coordonatorul echipei de transplant hepatic de la Cluj.
În România, primul transplant hepatic a fost realizat în 1997, la Spitalul Fundeni, de echipa coordonată de profesorul Irinel Popescu. Însă de abia în anul 2000 a avut loc primul transplant hepatic după care pacientul a supraviețuit. De atunci, au fost făcute sute de operații de acest fel, salvatoare de vieți.
”În momentul de față, în România sunt mai multe programe de transplant hepatic. Totul a început la Fundeni și acolo a rămas programul principal. În rest, în București mai e un al doilea program, la Spitalul Sfânta Maria și a apărut programul de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Menționez că în spațiul românesc e și programul de la Chișinău. Menționez că și în spitalul privat Sanador se face transplant, dar numai de la donatori în viață. În total, la nivelul României sunt peste o mie de operații de transplant, în general, și Spitalul Fundeni. Programul de la Fundeni a depășit și el numărul de 1.000 de operații”, a precizat profesorul Irinel Popescu.
În acest moment, în Cluj-Napoca pot fi făcute transplanturi de rinichi și de ficat. Potrivit autorităților medicale, din luna mai este posibil ca centrul universitar clujean să fie autorizat și pentru transplantul medular, iar pe viitor, intenția este de a face și transplanturi de inimă și de plămâni. Medicii spun că în ultima perioadă s-a schimbat și mentalitatea populației, care este mai deschisă către ideea de a dona organe spre a fi transplantate.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: