Legea muntelui și dezvoltarea unei rețele locale de policlinici, printre prioritățile lui Alexandru Cordoș, candidat PSD Cluj la Camera Deputaților (P)

0

După patru ani de absență din Parlament, Alexandru Cordoș revine în prim planul politicii și candidează pe lista PSD Cluj pentru Camera Deputaților.

„Eu am reveni în acest proiect pentru că Vasile Dâncu și-a asumat acest rol de a reforma PSD, în calitate de președinte al Consiliului Național. Și-a asumat și această schimbare inclusiv de la Cluj. Prin urmare, eu am revenit într-o echipă.

De la 8 la sută am ajuns la 14 la sută la nivelul județului Cluj și suntem a doua forță politică rezultată în alegeri, am intrat în Consiliul Județean cu un număr important de consilieri.

Vasile Dâncu deschide lista noastră la Senat, iar la Camera Deputaților lista este deschisă de profesorul Patriciu Achimaș-Patriciu, fost ministru al Sănătății, un medic important care conduce activitatea Institutului Oncologic din Cluj și de numele căruia se leagă proiectele naționale pe sănătate”, a declarat Alexandru Cordoș.

Fostul chestor al Senatului a afirmat că printre prioritățile sale se numără implementarea prevederilor stipulate în ”Legea muntelui”. Dacă legea va fi deblocată, un miliard de euro vor ajunge la întreprinzătorii din zona montană în următorii 10 ani.

Susținerea proiectului Spitalului Regional de Urgență și dezvoltarea unei rețele de policlinici locale pentru locuitorii din zona rurală și din localitățile urbane mici sunt alte teme importante pentru Alexandru Cordoș. Toate detaliile, în emisiune.

banner