Lingouri și monede ascunse în bagajele unui pasager pe Aeroportul din Cluj

0

Autoritățile de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca au descoperit, ascunse în bagajele unui cetățean român, monede şi lingouri susceptibile a fi din aur şi argint.

Acestea erau disimulate în laptop și în obiectele personale și cântăresc aproximativ 2.700g. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a încercat să le scoată ilegal din România, pe ruta Cluj-Napoca – Munchen – Doha – Filipine.

“La controlul de securitate, lucrătorii Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii au observat că laptopul din bagajul de mână al bărbatului conţine componente necorespunzătoare. Imediat, au fost solicitaţi poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, care au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor şi persoanei”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

În ciuda faptului că bărbatul susţine că are documente de provenienţă a bunurilor, acestea depăşesc valoarea plafonului vamal admis și au fost ridicate de către Biroul Vamal din cadrul Aeroportului, fiind trimise spre expertizare Trezoreriei Cluj-Napoca.