LIVE: Ce amendamente propune USR pentru bugetele din Cluj-Napoca și Florești

1

Liderii clujeni ai USR, împreună cu consilierii locali ai acestui partid din Cluj-Napoca și Florești, susțin o conferință de presă on-line. Ei prezintă amendamentele propuse de partidul USR pentru bugetele din Cluj-Napoca și Florești.

Concret, la proiectul de buget din Cluj-Napoca, USR a depus 39 de amendamente, iar la proiectul de buget din Florești, USR a depus 15 amendamente.

Unul dintre amendamente se referă la construirea unei noi școli în zona străzii Câmpului – cartierul Europa. Liderii USR Cluj spun că au găsit deschidere din partea administrației locale pentru această propunere.

De asemenea, consilierii acestui partid doresc extinderea programului Masă caldă pentru elevi, cu susținere din partea bugetului local. În acest an, un proiect-pilot va fi realizat în Școala Traian Dârjan.

O altă propunere vizează amenajarea unei creșe în cartierul Între Lacuri.

Consilierii locali ai USR mai propun construirea unei noi maternități în Cluj-Napoca. Ei au cerut realizarea unui studiu de fezabilitate, în condițiile în care numărul de nașteri a crescut în oraș. Dacă în anul 2009, la Cluj-Napoca erau înregistrate 5.000 de nașteri, în 2021 au fost înregistrate 7.000 de nașteri.

Pe lista propunerilor se mai află construirea unui centru comunitar în zona Pata Rât.

Partidul USR mai susține și transformarea zonei Hoia în arie urbană protejată. Ea ar urma să aibă un statut asemănător cu cel al Deltei Văcărești, dacă propunerea USR va fi acceptată.

Consilierii locali ai acestui partid mai propun înființarea de noi stații pentru transportul în comun și modernizarea a 40 dintre stațiile deja existente.

Consilierii USR mai doresc reamenajarea Pieței Hermes, precum și organizarea unui concurs internațional de soluții pentru modernizarea Pieței Mihai Viteazu.

Principalul partid de opoziție din Cluj-Napoca mai susține și crearea unui manual de branding pentru oraș, asemănător cu cele care există în Oradea și Alba Iulia.

O propunere comună a filialelor partidului din Cluj-Napoca și Florești este extinderea protecției împotriva radonului în instituțiile publice.

Consilierii USR Florești mai doresc un centru de zi pentru elevii cu nevoi speciale, precum și acordarea de vouchere pentru perfecționarea cadrelor didactice.

Reprezentanții acestui partid mai vor dotarea Școlii Gheorghe Șincai din Florești cu table digitale. Ei au mai propus crearea de programe de mentoring/tutoring pentru toate școlile din comună.

Reprezentanții USR mai propun realizarea unui studiu de dispersie a populației școlare din Florești.

Alte proiecte vizează modernizarea și lărgirea stațiile de transport în comun de pe strada Avram Iancu, precum și modernizarea trotuarelor din comună.

O altă prioritate a consilierilor USR Florești este amenajarea peisagistică în succesiune ecologică a comunei.

Via Cluj TV transmite în direct conferința de presă.