Aproape 3000 de elevi clujeni au participat la lansarea unei cărți despre droguri. Este vorba despre “Marijuana, zborul spre iad”, o carte scrisă de Cătălin Țone, șeful Serviciului Antidrog București. Tinerii au aflat informații atât despre pericolele consumului și traficului de droguri, cât și despre metodele de combatere a acestora.
De asemenea, participanții au putut asculta mărturiile mai multor persoane care au reușit să treacă peste dependența de substanțe interzise, printre care se află și Sebastian Petruț, un tânăr care a început consumul de droguri la vârsta de 14 ani. Povestea acestuia și sfaturile pe care le oferă acum sunt disponibile în materialul realizat de echipa Via Cluj Tv.
Totodată, puteți asculta și declarațiile făcute de autorul cărții care prezintă experiența similară a unui elev dintr-un liceu prestigios al capitalei și impresiile elevilor clujeni, respectiv cele ale cadrelor didactice, față de acțiunea la care au participat. Întregul reportaj poate fi urmărit în videoclipul de mai jos.
VEZI ȘI:
Ce face Educația în vacanță: cursuri antidrog și recalculări salariale
Profesorii clujeni, antrenati sa recunoască elevii consumatori de droguri
Câini-polițiști antrenați să depisteze droguri, folosiți la Untold – vezi și alte măsuri de protecție
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: