Nelu Varga anunță prelungirea contractului unui jucător dorit de Dan Petrescu

1

CFR Cluj a câștigat meciul din ultima etapă a play-off-ului cu Farul și și-a asigurat calificarea directă în preliminariile Conference League. O consolare pentru prestația mai puțin reușită din acest an competițional, dar ambițiile pentru viitoarea ediție a SuperLigii sunt din nou mari. Nelu Varga, patronul din Gruia, a mărturisit că a bătut palma cu Panagiotis Tachtsidis pentru prelungirea înțelegerii contractuale. Omul de afaceri a menționat că i-a făcut deliciul lui Dan Petrescu cu păstrarea lui Tachtsidis.

CFR Cluj vrea să domine din nou campionatul românesc, așa cum a făcut-o cinci ani la rând, iar pentru asta lui Dan Petrescu i s-a promis un buget record de transferuri pentru a-și putea îndeplini obiectivele.

Și un prim pas a fost făcut deja. Clubul din Gruia i-a prelungit contractul lui Panagiotis Tachtsidis, una dintre vedetele echipei, deși la un moment dat se părea că la finalul sezonului vom asista la o despărțire între cele două părți.

Mai mult, Varga a anunțat că fotbalistul a semnat pentru un an, iar în contract i-a fost stipulată și o opțiune cu prelungire pe încă un sezon, potrivit sport.ro.

”Am făcut primul transfer și este unul formidabil. Am bătut palma cu Tachtsidis pentru prelungirea contractului. Un an plus o opțiune pentru încă un an. Este un jucător care și-a arătat calitățile și care va fi definitoriu, va fi unul dintre stâlpii lui Dan Petrescu pentru a câștiga sezonul viitor titlul de campioană.

Deci Tachtsidis va mai sta, sperăm noi, încă doi ani la CFR Cluj. Este un transfer de mare valoare, spun transfer pentru că la un moment dat discuțiile erau altele. Tachtsidis este de departe cel mai bun mijlocaș din România. Ne-am dorit să rămână, Dan Petrescu și-a dorit să rămână și am bătut palma”, a spus Neluțu Varga, potrivit Fanatik.

VEZI ȘI:

Cristi Balaj va reveni ca președinte la CFR Cluj