Nivelul scăzut al Dunării ridică la suprafață epave din al Doilea Război Mondial

0

În urma secetei din lunile iulie și august, nivelul Dunării a scăzut, iar astfel, au ieșit la suprafață epave din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

În apropierea orașului Prahovo din Serbia, au fost observate mai multe epave ale navelor naziste scufundate în Dunăre în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters, citat de Agerpres.

De asemenea, au ieșit la suprafață patru nave în Parcul Naţional Dunăre-Drava din Ungaria. Nivelul Dunării din acea zonă a ajuns la 1,5 metri, iar traficul fluvial a fost îngreunat din această cauză.

“Încă nu ştim exact ce este. Ceea ce este vizibil, un lucru nefericit, este că epava se diminuează pe măsură ce oamenii sunt interesaţi de ea şi bucăţi din ea dispar”, a transmis Endre Sztellik, paznic în Parcul Naţional Dunăre-Drava.

În Budapesta, nivelul Dunării a fost înregistrat la 1,17 metri, iar minimul istoric înregistrat a fost de 0,4 metri, în 2018.