Pârtiile de la Buscat rămân deschise în aprilie – clujenii mai pot schia în weekend

0
Clujenii care își doresc să se bucure de zăpadă chiar și la începutul lunii aprilie au o veste bună: pârtiile de la Buscat, din Băișoara, vor fi deschise începând de vineri și pe parcursul întregului weekend.

Reprezentanții resortului anunță că la Buscat condițiile pentru schi și snowboard rămân favorabile, turiștii fiind întâmpinați inclusiv cu un strat de zăpadă proaspătă, într-un decor de primăvară.

Programul pârtiilor este următorul: vineri între orele 10:00 și 17:00, iar sâmbătă și duminică între 09:00 și 17:00.

Buscat Resort se află la aproximativ 3 kilometri de stațiunea Băișoara și la circa 60 de kilometri de Cluj-Napoca. Domeniul schiabil include șase pârtii, un sistem de tip babylift și un telescaun cu capacitate dublă.

Vârful Buscat atinge o altitudine de 1.676 de metri, oferind condiții potrivite pentru sporturile de iarnă chiar și în această perioadă.

Vezi și:

Evreii sărbătoresc Paștele! Chag Pesach Sameach!

banner