Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj își confirmă statutul de universitate antreprenorială, deschisă spre comunitățile din regiune. Universitatea clujeană organizează un festival aparte în domeniul viticol de la Apoldia Maior, din județul Sibiu. Pe lângă vinuri bune și mâncare tradițională, festivalul va oferi și concerte de bună calitate: muzică transilvăneană și un concert al trupei Pasărea Rock, spune prorectorul universității clujene, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, în prezent senator în Parlamentul României.
Festivalul are loc în inima unui domeniu viticol care conservă unul dintre vechile soiuri românești de struguri pentru vin, Iordana. Universitatea clujeană și-a asumat drept misiune salvarea vechilor soiuri și rase românești, a adăugat Adrian Oros, prezent în emisiunea România Via Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: