Peste 2 milioane de măști de protecție pentru persoanele defavorizate din județul Cluj

1

Peste 2 milioane de măști de protecție au ajuns la Cluj, în această dimineață.  Acestea urmează să fie acordate persoanelor defavorizate din județ.

Distribuirea măștilor furnizate de către Ministerul Sănătătii autorităților administrativ-teritoriale, se va realiza prin direcțiile de sănătate publică județene, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.78/2020.

Astfel, Direcția de Sănătate Publică din Cluj va pune măștile de protecție la dispoziția celor 81 de unități administrativ teritoriale din județ, pentru a fi oferite de către acestea, cu titlu gratuit, unui număr de 41.613 persoane defavorizate, identificate la nivelul județului. Categoriile de persoane defavorizate care beneficiază de acest sprijin, sunt următoarele:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de OUG nr.6/2009;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art.42 și 58 din Legea nr.448/2006.

Potrivit informării transmise de către Prefectura Cluj, pentru fiecare persoană care îndeplinește condițiile menționate în ordonanță, sunt prevăzute 50 de măști de protecție, aferente unei perioade de 2 luni. Măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari, mediatorilor sanitari sau altor angajați din cadrul serviciului public de asistență socială, în termen de maximum 3 zile de la primire, pe baza procedurii de distribuire stabilite de autoritățile publice locale.

Scopul respectivei măsuri de protecție sanitară este de a limita infectarea cu COVID-19 în rândul categoriilor sociale defavorizate și de a reduce expunerea comunităților la riscul îmbolnăvirii.