90 de copii din toată țara, cu vârste între 6 și 13 ani, au venit la Cluj-Napoca să se pregătească în stilul echipei lui Cristiano Ronaldo în cea de a treia tabără de fotbal organizată de Juventus în România. Printre ei, se află și prima fată care se antrenează cu gândul de a îmbrăca celebrul tricou bianconero. Mara Nicole Ciortea are 8 ani și este elevă la o școală din Cluj.
Fostul antrenor al Stelei, Massimo Pedrazzini, care este manager general la Juventus Academy București, crede că prezența micuței fotbaliste este un semn bun, „mai ales că şi FRF sprijină echipele din Liga 1 să aibă echipe feminine”.
Deschiderea oficială a avut loc pe Cluj Arena, iar ceremonia s-a desfășurat după același ritual folosit la fiecare tabără de fotbal Juventus din toată lumea.
Antrenamentele au loc la baza sportivă a Universității Babeș-Bolyai – Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu”. Copiii vor beneficia de experiența celor mai buni antrenori italieni. Luigino Pellegrini, cel care a adus în România stagiile de pregătire Juventus, a declarat că este impresionat de fiecare dată de entuziasmul și emoția copiilor atunci când îmbracă pentru prima oară tricoul bianconero.
Programul taberei include 20 de ore de antrenamente și pregătire tehnică după modelul Juventus. În plus, copiii vor putea participa la cursuri de limba italiană pentru sportivi, ateliere de nutriție, de gătit și de igienă orală.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: