Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern în data de 24 aprilie 2025.
„În lume nu prea există universități comprehensive de referință care să nu să aibă o
componentă biomedicală – unde se publică și se citează mult -, lucru exprimat apoi în
vizibilitate și impact, inclusiv în clasamentele internaționale. Prin acest demers, UBB intră în
normalitatea academică internațională, acoperind acum toate domeniile academice majore,
așa cum am gândit din anul 2020”, afirmă rectorul ales (și autosuspendat) al UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.
Tradiția medicală la UBB a început în 1775/1776 în Universitas Claudiopolitana
(Universitatea din Cluj) și a continuat în universitatea maghiară și apoi românească din Cluj până în 1948, când, prin reforma comunistă, componenta biomedicală a fost organizată separat de UBB (care se numea atunci Universitatea Victor Babeș). Pentru a se ancora în prezent și viitor și pentru a-și recupera tradiția în domeniu – UBB este succesoarea legală a Universității românești din Cluj și astfel a tradiției acesteia -, în anul 2020 UBB a creat Școala de Sănătate (School of Health), care a evoluat în 2022 în UBB School of Health – UBBMed . Noua Facultate de Științe Medicale și ale Sănătății, înființată în 2025, devine astfel componenta centrală a UBBMed.
„UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start.” prof. univ. dr. Adrian Petrușel
Vezi și:
Mașină făcută praf – Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital
Prefectul Clujului, Maria Forna, a semnat în cartea de condoleanțe dedicată Papei Francisc, la Capela Greco-Catolică Sfântul Iosif
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: