Cea mai mare facultate din România se implică în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Răzvan V. Mustață, a fost unul dintre speakerii de la Forumului Economic de la Chișinău, organizat sub auspiciile Familiei Regale a României.
Răzvan V. Mustață s-a întâlnit cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României, cu prim-ministrul Moldovei, Dorin Recean, cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, cu guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei și cu membri ai Parlamentului European, ai Parlamentului României și ai Parlamentului Moldovei. Răzvan V. Mustață și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini, la nivel de experți, parcursul european al Moldovei.
De asemenea, decanul Răzvan V. Mustață s-a întâlnit cu rectorul Academiei de Științe Economice de la Chișinău, Alexandru Stratan, precum și cu rectorul Universității de Stat a Moldovei, Igor Șarov. Există perspectivele dezvoltării unor proiecte în comun cu cele două universități, mai spune Răzvan V. Mustață.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: