Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au fost învinși miercuri, 3 mai, în deplasare, de formația Rapid București, scor 106-86, în cel de-al treilea meci al seriei de “cel mai bun din cinci partide” a semifinalelor din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM). Astfel, la finalul unui meci controlat permanent de giuleșteni, în care Alexandru Olah a înregistrat nu mai puțin de 26 de puncte marcate și șapte recuperări, campioana României a ratat prima șansă de a accede, pentru a treia oară consecutiv, în actul decisiv al campionatului intern. Întreaga cronică a confruntării din Sala Rapid este disponibilă AICI.
După victoriile obținute categorice obținute de clujeni în fața fanilor din Sala Sporturilor, scor 78-61 (meciul 1), respectiv 77-55 (meciul 2), șansele rapidiștilor de a prelungi seria erau evaluate la nivel minim. În mod cert, suporterii grupării din capitală sperau ca cel mai bun marcator al sezonului regulat, Tyler Stone, să revină la forma obișnuită și să își conducă echipa spre un nou succes. Cu toate acestea, giuleștenii au reușit să se impună într-o manieră dominantă fără ca americanul să înscrie mai mult de șase puncte pe tabela de marcaj. Totuși, acesta a contribuit cu cinci recuperări și șapte pase decisive.
Antrenorul ardelenilor, Mihai Silvășan, a declarat, la finalul meciului disputat în Sala Rapid, faptul că elevii săi nu au reușit să dea dovadă de intensitatea necesară pe fază defensivă, astfel încât presiunea unui joc în deplasare și-a spus cuvântul și a condus către acest rezultat dezastruos, care, din punctul său de vedere, nu este reprezentativ pentru valoarea reală a jucătorilor pe care îi pregătește.
Mihai Silvășan: “Nu cred că asta este valoarea noastră în apărare”
“Din păcate pentru noi, a fost un meci dominat în totalitate de echipa gazdă. Nu ne-am ridicat la nivelul de intensitate de care aveam nevoie în apărare pentru a câștiga un meci în deplasare. Am primit 106 puncte, ceea ce este incredibil. Am întâlnit o echipă aflată într-o zi bună într-adevăr, însă nu cred că asta este valoarea noastră în apărare. Trebuie să ne corectăm nivelul din apărare și să ne apropiem de intensitatea pe care am avut-o în primele două jocuri la Cluj”, a declarat Mihai Silvășan.
Cel de-al patrulea duel al semifinalei dintre U-BT Cluj-Napoca și Rapid București va avea loc tot în capitală, vineri, 5 mai, de la ora 19:00. În cazul în care “studenții” nu reușesc să se impună nici de această dată, seria se va muta din nou la Cluj-Napoca. Confruntarea decisivă este programată luni, 8 mai, de la ora 19:00.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
U-BT se află din nou la un pas de finala Ligii Naționale – Silvășan: “îmi era frică să nu ne pierdem foamea de victorie”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: