Primăria comunei Feleacu a decis să extindă rețeaua de apă, pe o lungime totală de 8,8 km în localitatea Vâlcele. Consiliul Județean Cluj a autorizat lucrările, aflate în operarea Companiei de Apă „Someș”, pentru mai multe străzi din localitatea Vâlcele, dar și locuințe situate pe amplasamentele drumului comunal DC75 și ale drumului județean DJ 103M.
Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au implementat un proiect din fonduri europene, în valoare de 80 de milioane de lei, pentru o rețea nouă de alimentare cu apă în localitate. Locuințele care, în prezent, se alimentează din surse locale proprii, nu au beneficiat în urma unor cerințe restrictive impuse de finanțator.
„Este vorba, practic, de un grup de locuințe care nu a fost inclus în proiectul finanțat din fonduri europene, recent finalizat și recepționat. Prin realizarea acestei investiții toți locuitorii satului Vâlcele vor beneficia, în mod nediscriminatoriu, de apă potabilă furnizată în parametrii cantitativi și calitativi specifici țării noastre”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Articol scris de Alina Bizău
Vezi și:
	Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
		















                
