Reynaers Aluminium își extinde prezența în Transilvania

0

Una dintre cele mai bune companii din România din domeniul tâmplăriei de aluminiu își extinde prezența în Transilvania. Este vorba de Reynaers Aluminium, care își va deschide un show-room în Cluj. Compania deja este prezentă în piața locală prin intermediul unor lucrări la proiecte precum Record Park, spune omul de afaceri Daniel Popa, directorul subsidiarei din România a Reynaers Aluminium. 

Decizia de a investi la Cluj este consecința contextului economic favorabil și a publicului tot mai educat, care caută soluții personalizate, spune Daniel Popa. Show-roomul va prezenta atât soluții bazate pe aluminiu, cât și soluții bazate pe oțel. Această investiție va fi la nivelul celor deja deschise în Europa Occidentală. Show-room-ul va avea suprafața de 150 de metri pătrați, iar investiția în amenajarea lui se ridică la 70.000 de euro, mai spune Daniel Popa.

Prognoza echipei Reynaers Aluminium se referă la o creștere anuală a pieței imobiliare din Cluj cu procente cuprinse între 5 și 10 la sută. Pentru 2021, Reynaers Aluminium mizează pe o cifră de afaceri de aproape 1,5 milioane de euro, generată de vânzările de sisteme de aluminiu pe piața clujeană.

Mai multe detalii, în emisiunea Business Cafe, moderată de Claudiu Pădurean.