Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recunoaște că România a distrus până acum 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID, iar alte 3 milioane expiră până la sfârșitul acestui an. Potrivit acestuia, serurile nu pot fi donate, deoarece mecanismul COVAX nu primește varianta actuală a vaccinurilor. Paguba financiară este uriașă.
„În ceea ce privește vaccinarea, sigur că acolo este o discuție puțin mai largă, pentru că – noi suntem într-o astfel de situație – vrem să donăm, de exemplu, vaccinurile pe care le avem în stoc sau o parte din ele, iar Mecanismul Națiunilor Unite nu mai primește în acest moment varianta actuală a vaccinului”, a spus Rafila.
Întrebat ce face România cu aceste doze, ministrul Sănătății a răspuns: „sincer să fiu, deocamdată le păstrăm în limita valabilității. Probabil că până la sfârșitul acestui an aproape 3 milioane de doze care vor expira”.
Pierdere de 200 de milioane de euro
Rafila a precizat că una e să fie distrusă o cantitate mică de vaccinuri, și alta e să fie distruse milioane de doze: „cred că e o problemă la care ar trebui să ne gândim mai mult”.
Întrebat, mai departe, cât a pierdut România pe banii dați pe vaccinuri care nu mai folosesc la nimic acum, Rafila a răspuns: „Până acum cred că au fost distruse vreo 3 milioane de doze și probabil alte 3 milioane de doze vor expira până la sfârșitul acestui an.
E o socoteală complicată, pentru că trebuie să adun și dozele care sunt încă în stoc și pe care nu le-am folosit și e puțin probabil să le folosim. În stoc cred că mai avem vreo 7, 8 milioane în momentul de față și cu celelalte despre care v-am spus ajungem probabil la o cifră consistentă.
Dacă discutăm de vreo 15 milioane de vaccinuri, sigur sunt 100 – 200 de milioane de euro. Nu pot să vă spun exact, pentru că nu știu exact”.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: