Chiar dacă starea de urgență s-a încheiat și, inițial, s-a permis trecerea peste granițele României, fără carantină și izolare, se pare că măsurile se înăspresc din nou. Austria a emis alerte de călătorie pentru Bulgaria, România și Republica Moldova pe fondul înrăutățirii epidemiei de coronavirus în cele trei state.
Astfel, potrivit declarațiilor făcute de cancelarul Sebastian Kurz și ministrul de Externe, Alexander Schallenberg, în cadrul unei conferințe de presă, românii care vor să meargă în Austria vor trebui stea 14 zile în izolare sau să prezinte un test negativ de coronavirus înainte de a pătrunde pe teritoriul austriac.
Oficialii au mai precizat și că ignorarea acestor reguli aduce cu sine o amendă de 145 de euro.
Printre țările care au mai impus restricții pentru cei care pleacă din România se numără Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia, Slovacia, Norvegia, Finlanda și Malta. De asemenea, vor fi obligați să stea în regim de autoizolare și românii care merg în Marea Britanie după data de 10 iulie.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: