În timp ce mediul privat are probleme cu recrutarea forței de muncă, tot mai mulți specialiști sunt motivați să se angajeze la stat, acolo unde un funcţionar public câştigă, în medie, cu 58% mai mult decât angajaţii din restul economiei.
Discrepanțele salariale au fost analizate la Via Cluj TV de către vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, care este și director general al MDM Group.
211.000 de angajaţi din sectorul „administraţie publică şi apărare” au ajuns la un salariu mediu net de 4.961 de lei net în luna iunie, peste salariul mediu net la nivel naţional, care a fost 3.142 de lei, relatează Ziarul Financiar, citat de Mediafax. Cifrele analizate au fost furnizate de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, angajaţii din sănătate şi asistenţă socială au ajuns la un salariu mediu de 3.859 de lei net în iunie 2019 (în creştere cu 10% faţă de iunie 2018 şi cu 23% peste nivelul salariului mediu pe economie).
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: