Salonul de Iarnă al Medicilor, expoziție cu lucrări de artă realizate de cadrele medicale clujene – vezi unde se desfășoară

0

Lucrările de artă expuse la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor, Str. Baba Novac nr. 35, vor putea fi admirate în perioada 5-18 decembrie 2022, între orele 9:00 – 17:00, iar intrare este liberă. Salonul de Iarnă al Medicilor este o expoziți care este organizată în Cluj din anul 1968. De anul viitor, expoziția va fi organizată în Palatul Banffy, acolo unde avea loc, în mod tradițional.

Salonul de Iarnă al Medicilor este organizat în cadrul Zilelor UMF, de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj și Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj. Având un număr dublu de participanți față de ultimele ediții, respectiv 60 de medici, expoziția va cuprinde o gamă variată de tehnici artistice, începând cu tradiționala tehnică în ulei și acril și până la acuarelă, pastel, colaj, artă digitală și artă fotografică.

Un salon artistic cu istorie

Prima ediție a Salonului de Iarnă al Medicilor a avut loc în anul 1968, la Casa de Cultură a Studenților, avându-l ca prim organizator pe domnul prof. dr. Fodor. Începând cu anul 1969 și până în anul 2016, Salonul de Iarnă a fost găzduit de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la Palatul Banffy. Începând cu ediția a 49-a din anul 2019 și până în prezent, Salonul de Iarnă este găzduit de Centrul Expozițional Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca.

De la debut, perioada de desfășurare a Salonului a fost în prima parte a lunii decembrie, concomitent cu Zilele UMF, la vernisaj participând întreaga comunitate academică clujeană. În perioada primelor ediții, Salonul de Iarnă al Medicilor concura de la egal la egal cu Salonul Județean de Iarnă al Artiștilor Profesioniști. Fiind un eveniment de mare amploare culturală, înainte de expunere, lucrările erau jurizate de către un juriu care cuprindea și artiști profesioniști, tocmai din dorința de a participa doar lucrările de un anumit nivel artistic.

La Palatul Banffy, parterul găzduia ediția anuală a Salonului, fiind expuse lucrări de pictură, grafică și sculptură. În cadrul ultimelor ediții, numărul de tehnici a crescut simțitor odată cu oportunitățile apărute în lumea artei, incluzând acrilul, acuarela, sepia, arta fotografică, colajul, gravura, sculptura, ceramica, arta naivă, iconografia și arta abstractă, devenind un loc de prezentare a feței creative și sensibile a profesiei de medic, precum și un bun prilej de reîntâlnire a pasionaților amatori de artă.

Tradiție reluată

Începând cu anul 2019, respectiv Ediția a 49-a, organizarea Salonului a fost reluată de către UMF „Iuliu Haţieganu” și cele două Colegii profesionale, respectiv Colegiul Medicilor Cluj și Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj, avându-l drept coordonator pe șef lucr. dr. Radu-Andrei Moga, el însuși fiind un participant activ începând cu anul 2005.

Datorită numărului mare de participanți și a interesului tot mai crescut pentru acest eveniment cultural de tradiție al orașului Cluj-Napoca, cei trei organizatori au hotărât ca începând cu ediția următoare a Salonului, respectiv cea din 2023, evenimentul să fie găzduit din nou de Muzeul de Artă Cluj-Napoca din Palatul Banffy, loc emblematic atât pentru istoria orașului nostru, cât și pentru tradiția Salonului.

Zilele Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, un eveniment cu tradiție, se desfășoară la fiecare final de an. Timp de o săptămână, se organizează o serie amplă de evenimente științifice, educaționale, sociale, culturale și artistice, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. În 2022, Zilele UMF au loc între 6 și 9 decembrie. Programul complet al manifestărilor poate fi accesat aici.

VEZI ȘI:

260 de drone au luminat cerul Clujului într-un spectacol inedit, de Ziua Națională a României

Leonard Horvath: Marea Unire de la 1918 a fost posibilă datorită unor lideri precum Iuliu Maniu sau Iuliu Hossu