Sărbătoare în BT Arena – campioana României învinge Germani Brescia și obține al doilea succes din EuroCup

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au învins miercuri, 23 noiembrie, pe teren propriu, formația Germani Brescia, scor 91-86, în cea de-a cincea etapă din grupele EuroCup. Astfel, campioana României obține a doua victorie din competiția europeană și continuă lupta pentru accederea în fazele eliminatorii.

Leo Meindl a deschis jocul cu două coșuri consecutive de la distanță, însă, cu două minute înainte de finalul primului sfert, formația italiană s-a distanțat la șase puncte. Totuși, clujenii au reușit să egaleze, grație unor acțiuni personale semnate de Andrija Stipanovic și unui coș de trei puncte, înscris, la ultima fază, de căpitanul Patrick Richard. Astfel după primele zece minute, scorul era de 21-21.

Sfertul secund a fost la fel de disputat ca primul, astfel încât, după încă opt minute de joc, niciuna dintre echipe nu s-a putut distanța pe tabela de marcaj. Totuși, cu un coș din afara semicercului, înscris în ultima secundă a sfertului, oaspeții au intrat cu un avantaj de două puncte la pauza mare.

Confruntare dramatică în BT Arena – victorie obținută la ultimele faze

Odată începută repriza secundă, ardelenii au continuat să lupte pentru a obține victoria și, cu un minut și 30 de secunde înainte de încheierea sfertului trei, și-au creat un avantaj de șase puncte. Deși italienii au redus din diferență, același Richard a mai ridicat o dată tribunele în picioare, cu încă o reușită din spatele arcului de cerc.

Sfertul decisiv a început de la scorul de 73-68. Totuși, după încă două minute de joc, oaspeții și-au refăcut avantajul de două puncte. Finalul partidei a fost extrem de disputat. Cu un minut înainte ca sirena să anunțe încheierea acesteia, Gordic a punctat din acțiune și i-a desprins pe clujeni la patru puncte, însă italienii au replicat cu un coș de la distanță. În cele din urmă, gazdele au obținut victoria, spre încântarea fanilor clujeni.

Pentru U-BT Cluj-Napoca au punctat următorii jucători: Karel Guzman (15), Leo Meindl (15), Andrija Stipanovic (13), Nemanja Gordic (13), Emanuel Cățe (13), Patrick Richard (13), Stefan Bircevic (7), respectiv Victor Sanders (2). A mai evoluat și Nandor Kuti.

Pentru elevii lui Mihai Silvășan, urmează deplasarea pe terenul celeilalte formații care este neînvinsă în Liga Națională de Baschet Masculin, Rapid București, pentru meciul din cea de-a șasea etapă a sezonului regulat. Acesta va avea loc duminică, 27 noiembrie, de la ora 20:00.

VEZI ȘI:

U-BT caută cea de-a doua victorie din EuroCup, în fața fanilor clujeni – ce a declarat Silvășan

Silvășan, despre plecarea lui Jordan Taylor: “Așa am considerat eu că este mai bine pentru viitorul echipei”

U-BT pierde la limită duelul din Lituania și înregistrează a treia înfrângere în EuroCup

banner