banner

Școlile din Cluj, pe CONT PROPRIU: Laptopurile copiilor, blocate la București de BIROCRAȚIE! Invitată: MARINELA MARC, șefa ISJ Cluj

0

Școlile din Cluj dar și din celelalte județe din Regiunea Nord Vest sunt pe cont propriu: din cauza birocrației, laptopurile copiilor promise de Ministerul Educației nu au venit odată cu începerea școlii. Cornești și Aghireș sunt două localități din județul Cluj aflate pe scenariul roșu, unde copiii învață exclusiv online. Acolo, laptopurile promise ar fi fost mai mult decât utile. Iar lucrurile sunt în evoluție, adică cursurile pot fi suspendate și în alte localități care stau la fel de prost la acest capitol.

Am analizat situația la Via Cluj TV cu MARINELA MARC, inspector școlar general ISJ Cluj.

Licitații blocate

Doamna Marc a explicat de ce nu au ajuns până acum laptopurile de la București la Cluj.

„La Ministerul Educației s-a împotmolit achiziția, surprinzător, pentru lotul destinat regiunii noastre, nord-vest (…). Va fi un proces care va dura, vor fi reluate licitațiile. Suntem pe cont propriu. Le-am recomandat primarilor la întâlnirile pe care le-am avut săptămânile trecute cu domnul prefect și cu Direcția de Sănătate Publică să uzeze de Ordonanța 144 care le permite achiziția de echipamente IT și materiale dezinfectante, care pot fi decontate din bani europeni.

Chiar ne-am oferit să le punem la dispoziție un draft de proiect pe granturi, practic achizițiile se puteau face prin rectificare bugetară, din alte fonduri, din ce au mai primit de la guvern, de la consiliul județean și aveau posibilitate să își deconteze acești bani. Foarte puțini au făcut-o”, a declarat Marinela Marc.

În urma discuțiilor cu Ministerul de resort, s-a decis ca Inspectoratele Școlare să achiziționeze tablete prin credite de angajament luate de minister pentru acele localități unde nu exista perspectiva ca acestea să fie achiziționate de către primării.

Cornești și Aghireș, online

Marinela Marc a vorbit apoi de cele două școli din județ unde cursurile au loc online.

Școala din comuna Cornești a intrat pe scenariu roșu, după numai o zi de la începerea cursurilor, din cauza creșterii incidenței cazurilor pozitive COVID 19(peste 3 cazuri la 1000 locuitori) în localitate.

Și comuna Aghireșu a început cu cursuri online, cu ajutorul primăriei care a reușit să obțină 300 de tablete cu titlu de sponsorizare, însă de miercuri este foarte posibil ca localitatea să scape de interdicții.

COVID 19 la școală: scenarii

Inspectorul școlar general a explicat ce se va întâmpla în cazul în care vor apărea cazuri de infectări în școli.

„Apare un caz, clasa respectivă 14 zile lucrează online, apar mai multe cazuri în școală, se suspendă cursurile școlii pentru 14 zile. Este bine să fim pregătiți, să avem echipamente pentru că s-ar putea în orice moment să lucrăm online”, a declarat Marinela Marc.

Ea a spus că există școli în Cluj-Napoca și în celelalte municipii și orașe unde anumiți elevi lucrează online, alții la clasă, pentru că în acele cazuri nu s-a putut asigura distanțarea fizică. Unii elevi și profesori cu probleme medicale au cerut să fie în contact cu școala online. La nivel de Cluj există și câteva cazuri de profesori care sunt în izolare acasă timp de 14 zile după ce au intrat în contact cu persoane bolnave de COVID 19.

De ce nu se fac testări în masă

Despre testările în masă, pe care le-au așteptat unii profesori înainte de începerea școlii, Marinela Marc a spus că rezultatul acestora ar fi oferit doar un confort psihic de moment.

„Nu este foarte relevant un astfel de test. Nu poți să știi ce se întâmplă în câteva zile, cu cine intri în contact, cum se schimbă situația. Altfel stăteau lucrurile dacă era vorba de un vaccin, dar testul nu este foarte relevant”, a declarat Marinela Marc.

banner