„Sistemul de educație românesc e un no man’s land” – află planurile pentru o schimbare

0

Asociația “Niște Oameni” caută proiecte din sfera educațională care să completeze sistemul de educație tradițional. Asociația propune să îmbunătățească sistemul prin proiecte care susțin performanța la nivel înalt sau proiecte de cercetare și experimentare.

„Credem că o societate sănătoasă se bazează doar pe asta. Pe educație. Iar un om educat
va gândi, implicit, mai liber și mai sănătos. Sistemul de educație românesc e cum e. Un fel de no man’s land. Nu mai e nici foarte tradițional, nici foarte adaptat la contextul de azi. E într-o zonă gri, între lumea veche și lumea nouă. Sunt multe de îmbunătățit, dar anumite lucruri le așteptăm degeaba de la stat. Sistemul e greoi, iar anumite proiecte punctuale, tradiționale sau nu, convenționale sau nu, pot face diferența. Nu vor schimba o lume, dar vor conta pentru câțiva care, urmându-le, vor prinde aripi. Și poate vor contribui la a schimba o lume”, declară Geanina Simion, președinte “Niște Oameni”.

“Niște Oameni” este o asociație din Cluj-Napoca care își propune să facă bine în comunitățile locale prin susținerea proiectelor comunitare. Sfera Donatorilor din Transilvania este unul dintre conceptele “Niște Oameni”, în care donatori din diverse domenii se reunesc să susțină câte trei proiecte sau evenimente. Proiectele pot fi trimise până în data de 16 august. Până la finalul lunii august vor fi analizate toate proiectele, iar în septembrie vor fi anunțate proiectele câștigătoare. Mai apoi, Sfera Donatorilor din Transilvania va stabili bugetele atribuite pentru implementarea proiectelor alese.