Slujba de la Nicula pe timp de pandemie: peste 400 de persoane în a doua zi de procesiune

0

În cea de-a doua zi a ceremoniilor religioase desfășurate cu prilejul Hramului Mănăstirii Nicula, în incinta mănăstirii, pe parcursul zilei, au fost aproximativ 450 de persoane, numărul maxim de participanți înregistrându-se în jurul orei 23:50.

Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, 237 de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD, SAJ și voluntari ai ISU Cluj sau aparținând ONG-urilor partenere, au fost alături de credincioșii care au participat la aceste evenimente.

În această perioadă au fost efectuate de către forțele de ordine verificări și controale de prevenire și de combatere a faptelor antisociale, de apărare împotriva incendiilor și de respectare a măsurilor individuale de protecție. Nu au fost constatate în prima zi a desfășurării ceremoniilor religioase încălcări grave privind acestea aspecte, majoritatea deficiențelor constate fiind remediate pe loc. Cu toate acestea, a fost aplicată o amendă de către jandarmi.

Patru persoane au primit asistență medicală în această perioadă, din partea salvatorilor SMURD, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital.

Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat față de anii precedenți, având în vedere situația sanitară actuală și sunt implementate măsuri specifice de protecție individuală, conform planului aprobat de prefectul județului Cluj, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Autoritățile ne atrag atenția să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur și ne reamintesc:

–          în perimetrul mănăstirii sunt disponibili dezinfectanți în zonele unde există afluențe mari de personane;
–          accesul autoturismelor este restricționat în zona mănăstirii, în vederea evitării aglomerărilor de personane și de autoturisme;
–           zilnic, până la Praznicul Adormirii Maici Domnului, va fi liturghie arhierească, iar credincioșii pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă;
–          evenimentele religioase sunt transmise în direct, astfel: Radio Renașterea, în FM, live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula și în data de 15 august de către postul Trinitas TV, TVR 3 și TVR Cluj.
Vă reamintim că:
–          este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, la fel și respectarea distanțării fizice de 1,5 m pe întreaga perioadă și în întreg perimetrul interior și exterior al mănăstirii;
–          vă puteți închina la icoana Maicii Domnului fără a avea contact cu aceasta, păstrând o distanță fizică de 1,5 m;
–          este interzis consumul de băuturi alcoolice în incinta mănăstirii, la fel și distribuirea de hrană în sistem organizat către credincioși sau orice alte formule asimilate.

 

banner