Statuia Fecioarei Maria revine în centrul Clujului

0

Statuia Fecioarei Maria sau Statuia Ciumei, realizată în stil baroc a fost reamplasată pe locul original, pe Strada Universității, în fața Bisericii Piariștilor. Monumentul istoric a fost edificat la Cluj în anul 1744 și face parte din tipologia Coloanelor Ciumei.

A fost ridicată la cererea guvernatorului Anton Kornis ca semn de recunoștință pentru ocrotirea adusă Clujului în timpul marii epidemiei de Ciumă dintre anii 1738-1742, de aici și denumirea de ,,Statuia Ciumei”. Opera a fost realizată de către artistului austriac Anton Schuchbauer, în 1744.

În 1959 statuia a fost demontată, întrucât conducerea comunistă a universității nu o agrea, dar, în 1961, la cererea Parohiei Sf. Petru din cartierul Mărăști, a fost amplasată în spatele bisericii, unde a stat timp de 61 de ani. În 2022, după ce a fost restaurată, statuia a fost demontată, pentru a fi mutată in luna noiembrie a anului 2023.

Luna aceasta statuia a revenit în centrul Clujului. A fost reamplasată pe locul original. Lucrările nu sunt încă terminate: statuia nu are, deocamdată, un soclu și nici inscripția în limba latină.

Cu toate că statuia a fost amplasată pe locul său inițial, o parte dintre clujeni sunt de părere că poziționarea nu este una tocmai avantajoasă, pentru că statuia nu ar fi în centrul atenției, lucru pe care îl merită din plin.

@viaclujtv Voi ce părere aveți despre reamplasare? #clujnapoca #stiricluj #statuiaciumei #stradauniversitatii ♬ Most Monumental – Kornev Music

Articol redactat de Frîncean Alexia

VEZI ȘI:

Bijuteria arhitecturală din Tetișu, ridicată de Karoly Kos

Muzeul Memorial ”Octavian Goga” din Ciucea găzduiește patru expoziții

European Cinema Night ajunge la Cluj cu filmul „The Man Who Sold His Skin”, proiectat în premieră națională

 

banner