Universitatea Babeș-Bolyai, prin Centrul de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică, organizează o școală de vară ce reunește participanți din America de Nord și din Europa. Aceștia dezbat, analizează și interpretează texte fundamentale pentru istoria creștinismului și pentru spiritualitatea celor care îl pun pe Dumnezeu în centrul vieților lor.
Participanții la școala de vară de la Cluj sunt de confesiuni diferite: ortodocși, catolici sau protestanți, care au în comun prețuirea pentru scrierile sfinților părinți ai Bisericii, spune prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă, părintele Adrian Podaru, directorul Centrului de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică.
Aceste text reprezintă o idee vie de comuniune, așa cum a existat în primul mileniu, adaugă secretarul Centrului de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică, părintele Claudiu Tuțu, paroh greco-catolic în Florești și director al Biroului pentru Educație și Cultură Catolică din cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Însă aceste texte, precum și valorile și principiile conținute în ele, ne influențează și azi viețile într-o manieră mult mai profundă decât am putea crede, la o primă vedere. Așa ar fi, de exemplu, dezbaterea despre avort din Statele Unite ale Americii, chiar din această perioadă.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: