Superiorul General al Ordinului Iezuit a vizitat Clujul

0

Superiorul General al Ordinului Iezuit, părintele Arturo Sosa, vizitează România. El s-a întâlnit cu membrii Societății lui Isus, precum și cu rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David. Părintele Arturo Sosa s-a întâlnit și cu clerici și intelectuali clujeni și a vizitat expoziția ”Academia și Orașul”, care omagiază istoria Ordinului Iezuit în Cluj. Practic, UBB a fost fondată în anul 1581 de către Regele Ștefan Bathory sub forma unui Colegiu Iezuit. Ștefan Bathory era Rege al Poloniei, Principe al Transilvaniei și Mare Duce al Lituaniei.

În discursul său din Turnul Croitorilor și în discuțiile cu rectorul UBB, părintele Arturo Sosa observa că instituția universitară clujeană din 1581 – Academia Claudiopolitana – a fost printre primele din rețeaua universitară internațională iezuită care au „pilotat” Ratio Studiorum (curriculum universitar iezuit). De asemenea, Părintele Arturo Sosa a punctat o continuitate valorică între instituția inițială și cea de astăzi, sintetizată de rectorul UBB în „Excelență Incluzivă”!

Ordinul Iezuit este una dintre cele mai prestigioase structuri ale Bisericii Catolice. Papa Francisc este el însuși membru al acestui ordin. În Cluj-Napoca, una dintre instituțiile iezuite este Centrul Spiritual Manresa.

Expoziția ”Academia și Orașul” va rămâne deschisă zilele următoare în Bastionul Croitorilor.

banner