TIFF25: Debuturi, premiere și filmele românești

TIFF.25 aduce în competiția Zilelor Filmului Românesc 31 de producții locale – 11 lungmetraje (dintre care majoritatea debuturi în ficțiune) și 20 de scurtmetraje, care concurează pentru cele trei premii importante ale secțiunii: Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun debut și Cel mai bun scurtmetraj. Filmele de lungmetraj din competiția ZFR se vor afla și în atenția juriului FIPRESCI, iar cele de scurtmetraj au șansa de a primi recunoașterea juriului Signis. În afara competiției vor fi proiectate atât filme românești remarcate în ultimul an, cât și titluri (inclusiv coproducții cu România) care vor avea premiera mondială sau națională în cadrul festivalului.

Din juriul competiției de lungmetraj ZFR fac parte René Wolf, consultant și fost director de achiziții la Eye Filmmuseum din Amsterdam, Anja Fröhner, head of programming la festivalul de film de la Zürich și producătoarea Marie Balducchi (Agat Films).

Malul vânăt (r. Andreea Borțun)

În Malul vânăt, Andreea Borțun construiește povestea unei mame singure care încearcă să își ofere ei și fiului său adolescent o viață mai bună într-un sat din sudul României. Filmat de-a lungul celor patru anotimpuri și construit la granița dintre ficțiune și observație documentară, filmul surprinde relația tensionată dintre Lavinia și Dani, pe fundalul unei lumi rurale marcate de migrație, sărăcie și lucruri rămase nespuse. Filmul este produs de actorul Sebastian Stan și a fost inclus și în selecția competitivă Smart7.

Cercul (r. Valeriu Andriuță)

Cunoscut pentru rolurile din filmele lui Cristian Mungiu sau Sergei Loznitsa, Valeriu Andriuță debutează ca regizor de lungmetraj cu Cercul, un thriller cu accente polițiste plasat într-un sat izolat din Republica Moldova. Filmul urmărește un tânăr investigator trimis să cerceteze ceea ce pare a fi un banal accident de vânătoare, însă discuțiile cu localnicii și detaliile contradictorii descoperite pe parcurs transformă ancheta într-o cursă dramatică pentru adevăr.

Atât de familiar (r. Rachel Taparjan)

Selecționat în competiția internațională a festivalului CPH:DOX, Atât de familiar explorează relația fragilă dintre memorie, familie și apartenență. În debutul său în lungmetraj documentar, autoarea britanică de origine română Rachel Taparjan pleacă la drum prin faptul că ajută o tânără să-și găsească mama biologică și sfârșește prin a călători în propriul trecut de familie, care revelează traume vechi care se cer vindecate.

Dus-întors (r. Cristian Bota)

Actorul Cristian Bota semnează scenariul și regia și joacă alături de Adrian Titieni în Dus-întors, o poveste despre relația fragilă și contondentă dintre un tată și fiul său adolescent aflați într-o scurtă călătorie în străinătate, în încercarea de a depăși crizele impulsive de personalitate, tensiuni mocnite și frustrări dureroase.

Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea)

La granița dintre documentar și ficțiune, Pionul lui Lenin beneficiază de verva, hotărârea și carisma uriașă a actorului Sergiu Voloc, care-și face un scop în viață din eliminarea statuilor lui Lenin. Filmul lui Dragoș Turea explorează, cu ironie și melancolie, felul în care trecutul sovietic continuă să influențeze prezentul orientat spre Vest al Republicii Moldova.

Y (r. Maria Popistașu, Alex Baciu)

Revelația centrală din Y scoate treptat la suprafață întrebări despre responsabilitate și moștenire morală. După moartea Ilenei, o avocată care și-a construit averea gestionând dosare de adopții internaționale în anii 1990, Olga începe să descopere fisuri într-o istorie de familie aparent confortabilă. Y a avut premiera mondială la Varșovia și merge, cu cinism și ironie, pe linia fină dintre principii și privilegii.

Principiul incertitudinii (r. Sebastian Bădărău)

Cu armele cinema-ului independent 100%, Sebastian Bădărău imaginează în Principiul incertitudinii o lume în care granița dintre real și posibil devine tot mai instabilă. Între experiment științific și thriller existențial, filmul descrie, cu spirit ludic și o dezinvoltură aproape punk, consecințele unei descoperiri care schimbă radical felul în care personajele se raportează la timp, adevăr, sentimente și propriile alegeri.

Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure)

Prezentat în premieră internațională la festivalul de la Locarno, Nu mă lăsa să mor e despre încercările unei femei (Cosmina Stratan) de a organiza înmormântarea vecinei sale (Elina Löwensohn), găsită moartă în fața blocului în care locuia. Pornind de la această dispariție, filmul vorbește despre singurătate și fragilitatea relațiilor umane, cu un traseu straniu prin meandrele birocrației, într-o atmosferă poetic-lugubră și misterioasă îmbibată de absurd.

Dinți de lapte (r. Mihai Mincan)

În Dinți de lapte, prezentat în premieră mondială la Veneția, în secțiunea Orizzonti, Mihai Mincan explorează – cu remarcabilă senzorialitate și o atenție aproape maniacală la detalii – lumea copilăriei printr-o poveste tensionată și neliniștitoare despre dispariția inexplicabilă a unei fetițe în ultimele luni de comunism.

Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu)

Debutul în regie de lungmetraj al scriitoarei și scenaristei Cecilia Ștefănescu prezintă un grup de prieteni aflați într-o vacanță pe litoralul bulgăresc, unde dinamica aparent relaxată începe treptat să se fisureze o dată cu apariția unui necunoscut și dispariția unui copil. Filmul transformă, aproape pe nesimțite, un spațiu familiar și intim într-un teren mișcător, infiltrat de anxietate.

Catane (r. Ioana Mischie)

Inspirat dintr-un caz real, Catane reconstituie savuros povestea anecdotică a unui sat în care localnicii au găsit o metodă absurdă, dar ingenioasă, de a evita taxele – asta până când apar inspectorii veniți să cerceteze anomaliile din sistem. Debutul în lungmetraj al Ioanei Mischie a fost recompensat la Premiile Gopo cu trofeele pentru debut și imagine.

TIFF.25 vine și cu o selecție consistentă de filme românești recente sau coproducții cu România și în afara competiției. Printre ele se numără Sorella di Clausura, comedia romantico-absurdă regizată de Ivana Mladenović, dar și cele mai noi filme ale lui Radu Jude – Dracula, scurtmetrajul Plan contraplan și Jurnalul unei cameriste. Acesta din urmă va ajunge la Cluj direct de la Cannes. Publicul va putea vedea în premieră cele două filme de lungmetraj care au reprezentat România în Berlin: De capul nostru (r. Tudor Jurgiu) și Atlasul universului (r. Paul Negoescu), inclus cu o proiecție și în programul de filme pentru copii miniTIFF, dar și noua comedie a lui Tudor Giurgiu lansată la Rotterdam, 3 zile în septembrie, arătată în deschiderea festivalului împreună cu un fragment work in progress din documentarul Nadia. Programul ZFR e completat de drama experimentală cu nuanțe de thriller psihologic Piatră foarfecă hârtie (r. Adrian Sitaru), premiată la Tallinn pentru cea mai bună regie, și spectaculosul documentar Delta sălbatică (r. Dan Dinu), creat de aceeași echipă responsabilă și pentru hitul de box-office România sălbatică.

TIFF.25 va mai include atât aniversarea a 25 de ani de la premiera cu Marfa și banii (r. Cristi Puiu), dar și o retrospectivă completă Corneliu Porumboiu, unul dintre cineaștii români cel mai strâns legați de istoria festivalului. Dublu câștigător al Trofeului Transilvania, Corneliu Porumboiu va fi recompensat în acest an cu Trofeul ediției aniversare TIFF.25 și va participa la un masterclass deschis atât publicului, cât și profesioniștilor din industrie.

Lista completă a filmelor din Zilele Filmului Românesc:

Zilele Filmului Românesc – Competiție

Lungmetraje

Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure)
Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu)
Malul vânăt (r. Andreea Borțun)
Y (r. Maria Popistașu, Alex Baciu)
Principiul incertitudinii (r. Sebastian Bădărău)
Cercul (r. Valeriu Andriuță)
Dinți de lapte (r. Mihai Mincan)
Catane (r. Ioana Mischie)
Dus-întors (r. Cristi Bota)
Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea)
Atât de familiar (r. Rachel Taparjan)

Scurtmetraje

Vin americanii! (r. Valentin-Rareș Fogoroș)
10 mai 1945 (r. Alberto Androne)
Cherry Master (r. Cosmin Nicolae)
Tangent (r. Cristi Păun)
Bittersuite (r. Iris Reșit)
Lichior de mentă (r. Vlăduț Iosef)
Frunză (r. Horațiu Carpiuc)
Viitorul ți-l faci cu mâna ta, dar de ce să nu îl lași pe mâna unor specialiști? (r. Alexandra Schinteie)
Praf (r. Elena Butică)
Memory Pills (r. Teodora Mihăilă, Agata Olteanu)
Margini (r. Roberta Șerban)
Cristina a fost foarte cuminte (r. Alin Boeru)
Dumnezeu, mama și eu (r. Ana Pop)
Blessed (r. Voicu Mureșanu)
Geese-y Does It! (r. Alina Rusu)
Atunci când suntem împreună (r. Alexia Drăgan)
Marea finală (r. Rareș Roșca)
Vizita (r. Elias Ferchin Musuret)
Heaven, Be My Judge (r. Octavian Șaramet)
Căpitane de județ (r. Dan Panaet)

În afara competiției

Lungmetraje

Sorella di Clausura (r. Ivana Mladenović)
De capul nostru (r. Tudor Jurgiu)
Dracula (r. Radu Jude)
Piatră foarfecă hârtie (r. Adrian Sitaru)
3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu)
Atlasul universului (r. Paul Negoescu)
Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude)
Delta sălbatică (r. Dan Dinu)

Scurtmetraje

Plan contraplan (r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă)
Index (r. Radu Muntean)
Cum am învățat să nu mă omor (r. Norbert Boda)
Tu știi cine sunt eu? (r. Andreea Păduraru Hristescu)
Ursitoare SRL. (r. Matei Preda)
Tanti Lica Cocoșata (r. Paul-Răzvan Macovei)
Someday, a Child (r. Osta Marie-Rose)
Canapeaua (r. Enxhi Rista)
Blue Hour (r. Mircea Băluță, Eduard Burghelea)

În ultimii 25 de ani, cinematografia românească a parcurs cel mai spectaculos și contradictoriu traseu din întreaga sa istorie modernă. Din anii 2000, un grup de tineri regizori a rupt legătura cu producțiile autohtone grandioase sau metaforice din perioada comunistă, care impun la nivel mondial un stil estetic inconfundabil: Noul Val Românesc. Astăzi, în 2026, industria locală se află în fața unei noi mutări majore și migrează dinspre minimalismul festivalier spre diversitatea genurilor comerciale și integrarea pe marile platforme de streaming.

Privită în retrospectivă, harta cinematografiei românești din anul 2001 arăta aproape pustie: săli de proiecție degradate și închise în masă, bugete de producție infime distribuite pe criterii netransparente și un public local complet înstrăinat de filmul autohton. Un sfert de secol mai târziu, România este o prezență obligatorie în palmaresul marilor festivaluri de clasa A (Cannes, Berlin, Veneția) și un magnet pentru producțiile internaționale atrase de calitatea studiourilor și a tehnicienilor locali.

Anii 2000: Explozia Noului Val și cucerirea lumii

Momentul zero al renașterii cinematografice din acest loc este indisolubil legat de apariția unor regizori care au refuzat să mai cosmetizeze realitatea. Cristi Puiu (cu Marfa și banii în 2001 și, ulterior, Moartea domnului Lăzărescu în 2005) a stabilit regulile noului joc: bugete mici, filmare de pe umăr, lumină naturală, cadre lungi și un realism crud, uneori cinic, ce radiografia tranziția dureroasă a societății românești.

Consfințirea globală a acestui stil a venit în mai 2007, când Cristian Mungiu a lovit ca un meteorit festivalul de la Cannes, unde a câștigat mult râvnitul trofeu Palme d’Or cu filmul 4 luni, 3 săptămâni și 20 de zile. O poveste minimalistă și traumatizantă despre avorturile clandestine din perioada Ceaușescu a demonstrat lumii că cinematografia românească deținea cel mai proaspăt și autentic limbaj vizual din Europa.

Marile repere ale Noului Val Românesc:

• Cristi Puiu: Părintele spiritual al mișcării, cel care a impus rigoarea observațională.

• Cristian Mungiu: Singurul regizor român distins cu Palme d’Or, recunoscut pentru precizia chirurgicală a scenariilor sale.

• Corneliu Porumboiu: Maestrul umorului absurd și al deconstrucției de limbaj (A fost sau n-a fost?).

• Radu Jude: Spiritul rebel și iconoclast care a explorat traumele istorice ale României și a câștigat Ursul de Aur la Berlin în 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.

Paradoxul românesc: Succes extern, indiferență internă

În ciuda unei ploi de trofee internaționale unice în regiune, cinematografia românească s-a confruntat timp de două decenii cu un paradox dureros: lipsa publicului din țară. Filmele premiate la Cannes sau Berlin erau catalogate adesea de spectatorul de rând drept „mizerabiliste”, „prea lente” sau „fără acțiune”.

Această falie a fost adâncită de o problemă de infrastructură catastrofală. România a pierdut în ultimii 25 de ani peste 80% din rețeaua istorică de cinematografe de stat, iar proiecțiile s-au mutat aproape exclusiv în sălile de tip multiplex din marile centre comerciale, spații axate prin excelență pe blockbustere hollywoodiene.

Ultimul cincinal: Revoluția filmului comercial și era streamingului

Dacă primii 20 de ani ai acestui sfert de secol au fost dominați de filmul de autor, ultimii cinci ani au adus o schimbare radicală de paradigmă: reîmpăcare istorică a publicului român cu filmul autohton.

O nouă generație de producători și creatori de conținut a înțeles că o industrie nu poate supraviețui doar din granturi de stat și trofee de festival. Apariția unor comedii comerciale realizate independent (precum Teambuilding, Miami Bici sau Buzz House), deși intens criticate pentru limbajul vulgar sau estetica de televiziune, au realizat un miracol economic: au readus milioane de români în sălile de cinema și au generat încasări record ce au depășit producțiile americane pe piața locală.

În paralel, intrarea masivă pe piață a platformelor de streaming (Netflix, HBO Max, SkyShowtime) a oferit o a doua viață filmelor românești. Pelicule care rulau doar câteva săptămâni în cinematografe au devenit instantaneu fenomene de audiență în mediul online, demonstrând că apetitul pentru povești spuse în limba română este uriaș, dacă distribuția este accesibilă.

România ca hub de producție internațională

Evoluția ultimilor 25 de ani nu se limitează doar la filmele regizorilor autohtoni. Studiourile de la Buftea și Castel Film, alături de o rețea de producători locali de elită, au transformat România într-un loc extrem de competitiv pentru realizarea unor mari producții străine.

De la epopeea istorică Cold Mountain la începutul anilor 2000, până la fenomenul global Wednesday (regizat de Tim Burton și filmat aproape integral în România în urmă cu câțiva ani), țara noastră a dovedit că deține o infrastructură tehnică de prim rang și decoruri naturale unice, capabile să satisfacă cele mai rigide standarde de la Hollywood.

Festivalul Alimentului la USAMV Cluj-Napoca: ambalaje inteligente, bere cu lavandă și dulciuri funcționale

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: