Capitala Portugaliei este zguduită de o tragedie de proporții după ce celebrul funicular Gloria din Lisabona, vechi de 140 de ani, a deraiat miercuri seară, provocând moartea a 15 persoane.
Printre victime se numără și turiști străini, însă autoritățile nu au confirmat încă naționalitățile acestora.
Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a vizitat spitalul în care au fost transportați răniții și a descris incidentul drept „un moment tragic pentru oraș”. În urma accidentului, Guvernul Portugaliei a declarat o zi de doliu național și urmează să discute măsurile necesare în cadrul ședinței de cabinet de joi.
Martorii oculari susțin că funicularul a coborât dealul cu viteză mare, aparent scăpat de sub control, înainte de a se izbi violent de o clădire. Impactul a fost devastator, transformând atracția turistică într-un loc al tragediei.
Ambasada României la Lisabona a anunțat că se află în contact cu autoritățile portugheze pentru a verifica dacă printre victime se numără și cetățeni români.
Vezi și:
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















