Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au învins vineri, 7 aprilie, pe teren propriu, formația CSM CSU Oradea, scor 94-79, în utima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). Deși, după eșecul suferit de campioana României pe terenul celor de la CSO Voluntari, meciul era lipsit de miză, suporterii au fost prezenți în număr foarte mare în BT Arena, iar galeriile celor două echipe au creat, într-adevăr, o atmosferă de derby.
Prima posesie a confruntării le-a aparținut clujenilor, care, după două acțiuni nefructificate, au reușit să și deschidă scorul, prin slam dunk-ul lui Leo Meindl. Ulterior, gazdele au apăsat pedala de accelerație și s-au distanțat la opt lungimi, însă orădenii nu s-au lăsat intimidați de presiunea pusă de fanii alb-negrilor și s-au apropiat la o singură posesie de egalare. Totuși, “studenții” nu au permis mai mult apropierea și au încheiat primul sfert cu un avantaj de șapte puncte pe tabela de marcaj.
Sfertul secund a început într-un ritm similar Deși clujenii au reușit rapid să se distanțeze la nouă lungimi, după patru minute de joc, oaspeții au egalat scorul și au preluat conducerea, prin acțiunile consecutive semnate de Kris Richard. Bihorenii și-au creat un avans de cinci puncte, însă, cu două minute înainte de pauza mare, gazdele au trecut din nou în avantaj. Totuși, deoarece “studenții” nu au marcat pe ultimul atac, prima repriză s-a încheiat cu scorul de 46-47.
Duel echilibrat între ardeleni – atmosferă de mare derby în BT Arena
Cea de-a doua repriză a început într-un ritm de joc foarte echilibrat. Abia după patru minute de joc, grație coșurilor consecutive semnate de Meindl și Emi Cățe, alb-negrii și-au creat din nou un avans de șase lungimi. Bihorenii nu au renunțat la luptă și s-au apropiat la un singur punct, dar, susținuți de publicul prezent în BT Arena, campionii naționali au reușit să intre în actul decisiv cu un avans de cinci puncte.
Ultimul sfert a debutat perfect pentru gazde, care, după doar trei minute de joc, s-au distanțat, pentru prima dată, la 11 puncte avans pe tabela de marcaj. Sub presiunea venită din tribune, bihorenii nu au putut să întoarcă încă o dată rezultatul, iar clujenii nu au permis alte greșeli în propriul joc. În cele din urmă, campioana României a obținut un succes la diferență de 15 puncte, spre încântarea celor peste 7000 de fani prezenți în Sala Polivalentă.
U-BT Cluj-Napoca a punctat prin următorii jucători: Nemanja Gordic (18), Emanuel Cățe (17), Leo Meindl (15), Andrija Stipanovic (12), Jalen Jones (12), Kasey Shepherd (8), Patrick Richard (7), Stefan Bircevic (3), respectiv Nandor Kuti (2). Au mai evoluat David Lăpuște și Akos Szentkuti.
Astfel, elevii lui Mihai Silvășan se califică în playoff-ul Ligii Naționale de pe poziția secundă a clasamentului din faza TOP 10, în vreme ce orădenii vor beneficia, inclusiv în cazul în care ajung până în marea finală, de avantajul terenului propriu.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
U-BT, învinsă în ultimele secunde de CSO Voluntari, pierde șansa de a încheia sezonul regulat pe prima poziție
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: