U-BT Cluj-Napoca obține categoric a treia victorie din EuroCup, în fața spaniolilor de la Joventut Badalona

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au învins miercuri, 7 decembrie, pe teren propriu, formația Joventut Badalona, scor 98-82, în cea de-a șaptea etapă din grupele EuroCup. Astfel, campioana României obține cel de-al treilea succes din actuala ediție a competiției europene, în fața uneia dintre echipele favorite la cucerirea trofeului.

Primul angajament al confruntării le-a aparținut clujenilor, care au deschis aproape instant scorul. Leo Meindl și Karel Guzman au punctat consecutiv, în ultimele minute ale primului sfert, atât din afara semicercului, cât și din acțiune, însă acesta s-a încheiat cu un avans de cinci puncte al oaspeților.

După încă șase minute de joc, avantajul de pe tabela de marcaj a rămas neschimbat, însă gazdele au reușit, în cele din urmă, să restabilească egalitatea, prin două acțiuni semnate de Victor Sanders și de Nemanja Gordic. Deși niciuna dintre formații nu a reușit să se desprindă la scor până în ultimele secunde ale sfertului, același Gordic a punctat o dată din spatele arcului de cerc și o dată din acțiune, astfel încât prima repriză s-a încheiat cu scorul de 46-41.

Clujenii se desprind la scor pe tabela de marcaj – extaz în BT Arena

Sfertul al treilea a început perfect pentru ardeleni. Stefan Bircevic și Karel Guzman au înscris câte trei puncte, iar campioana României s-a distanțat la o diferență de 11 puncte. Șase minute mai târziu, avantajul s-a majorat la 15 puncte, însă spaniolii au redus rapid din diferență. Totuși, cu un coș din spatele arcului de cerc, înscris pe sirenă, căpitanul Patrick Richard a menținut un avans de 13 puncte, înainte de intrarea în actul decisiv.

În ultimul sfert al partidei, precizia mingilor aruncate de clujeni nu a mai fost atât de bună, ceea ce le-a permis spaniolilor să se apropie la opt puncte de egalare. Totuși, ardelenii au gestionat mai eficient ultimele minute de joc și au reușit să se impună categoric, la o diferență de 16 puncte.

U-BT Cluj-Napoca a marcat prin următorii jucători: Leo Meindl (21), Karel Guzman (19), Victor Sanders (14), Patrick Richard (14), Nemanja Gordic (11), Stefan Bircevic (10), respectiv Andrija Stipanovic (9). A mai evoluat și Emanuel Cățe.

Pentru elevii lui Mihai Silvășan, urmează, în deplasare, un nou duel din grupele EuroCup, împotriva formației ucrainene BC Prometey. Acesta va avea loc miercuri, 14 decembrie, de la ora 19:00.

VEZI ȘI:

U-BT Cluj-Napoca, în fața duelului cu Joventut Badalona, fostă câștigătoare a Euroligii – ce a declarat Silvășan

U-BT Cluj-Napoca, în fața duelului cu finalista sezonului precedent din EuroCup – cum arată clasamentul

U-BT câștigă în ultima secundă duelul de la Rapid București și rămâne neînvinsă în Liga Națională