U-BT Cluj-Napoca revine în fața fanilor pentru duelul cu CSM Petrolul Ploiești – probleme de lot pentru campioana României

0

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca vor întâlni sâmbătă, 7 ianuarie, pe teren propriu, formația CSM Petrolul Ploiești, în cea de-a 14-a etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin (LNBM). După victoria categorică obținută în “derby-ul Transilvaniei”, primul duel din 2023, campioana României a devenit liderul conferinței A, cu un bilanț de 11 succese și o singură înfrângere, cel mai bun dintre toate echipele care evoluează în LNBM.

Până în acest moment, ploieștenii traversează un sezon foarte bun, astfel încât, grație celor opt victorii acumulate în primele 12 partide, aceștia completează podiumul conferinței A. De asemenea, prahovenii au reușit să învingă echipe puternice din actuala stagiune, precum SCM U Craiova, FC Argeș Pitești, inclusiv gruparea aflată pe locul doi, Rapid București.

Totuși, în primul meci din 2023, disputat, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Târgu Mureș, aceștia nu au putut obține victoria, deoarece au fost depășiți cu cinci lungimi de formația pe care clujenii au învins-o în ultima apariție din 2022. Cel mai bun marcator al ploieștenilor este Veljko Brkic, cu o medie de 17.4 puncte, în timp ce, la capitolul pase decisive, veteranul Octavian Popa Calotă a înregistrat cele mai bune statistici, cu o medie de cinci assist-uri pe meci.

Karel Guzman și Stefan Bircevic, din nou absenți din lotul clujenilor

Deși în meciul disputat în Sala Transilvania, împotriva rivalei de tradiție, CSU Sibiu, “studenții” s-au bucurat de revenirea pe parchet a unuia dintre cei mai eficienți jucători din actualul sezon, Leo Meindl, aceștia nu s-au putut baza pe cel mai bun marcator, Karel Guzman (medie de 15.4 puncte), respectiv pe Stefan Bircevic, doi baschetbaliști indispensabili în formula pregătită de Mihai Silvășan. Conform declarațiilor făcute de antrenorul campioanei României, aceștia nu vor putea evolua nici în duelul cu Petrolul.

“Ne așteaptă un nou meci în Liga Națională, împotriva unei echipe competitive, o echipă care face meciuri foarte bune. Din nou, ne confruntăm cu aceleași probleme medicale. Probabil nu vor evolua Birčević și Guzman, însă am demonstrat la Sibiu că avem o echipă care poate juca și cu astfel de absențe. Ne dorim să avem o mentalitate corectă, să jucăm un baschet de calitate și, evident, să câștigăm”, a declarat antrenorul ardelenilor, Mihai Silvășan.

Confruntarea dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM Petrolul Ploiești va începe la ora 20:30, iar fanii interesați să vină în BT Arena își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 4 și pe Prima Sport 3.

VEZI ȘI:

U-BT Cluj-Napoca câștiga la scor “derby-ul Transilvaniei” și se distanțează ca lider în clasamentul Ligii Naționale

“Derby-ul Transilvaniei”, primul duel pentru U-BT Cluj-Napoca în 2023 – vezi situația clasamentului din Liga Națională

U-BT Cluj-Napoca încheie unul dintre cei mai buni ani din istoria clubului cu o victorie dificilă

banner