Fotbaliștii Universității Cluj au fost învinși luni, 1 mai, pe teren propriu, de formația FC Voluntari, scor 2-3, în cea de-a șasea etapă din playout-ul Superligii. Astfel, la finalul unui meci în care au evoluat în zece oameni încă din minutul 17, au fost conduși cu 0-1, au preluat conducerea până la pauza jocului, însă au pierdut dramatic, cu două goluri marcate în minutele 87, respectiv 92, “studenții” au înregistrat primul eșec după trei victorii consecutive și au rămas, cu un total de 26 de puncte, pe poziția a șasea a clasamentului, la patru lungimi distanță de locul de baraj.
Directorul tehnic al clubului clujean, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, în conferința de presă organizată la finalul confruntării de pe Cluj Arena, că oboseala fizică acumulată în ultimele jocuri a fost decisivă pentru evoluția elevilor săi, care nu au reușit să mențină un ritm constant în toate cele 90 de minute.
De asemenea, tehnicianul a explicat și faptul că, deși retrogradarea directă nu mai reprezintă o amenințare, este necesar ca elevii săi să lupte în toate cele trei meciuri rămase pentru a se asigura că nu vor cădea pe un loc de baraj pentru menținerea în prima ligă.
Sabău: “Era clar că, din punct de vedere fizic, o să ne pierdem ritmul”
“Era clar că, din punct de vedere fizic, o să pierdem din ritm. Veneam după două jocuri grele, cu Mioveni și meciul de Cupă. Pe lângă faptul că ne-am epuizat un pic, a venit și acea eliminare a lui Florin Ilie. În inferioritate numerică, e foarte greu să duci ritmul și să îți păstrezi poziția în teren. Această înfrângere complică, într-adevăr, lucrurile. Am avut șansa să facem 3-1, nu știu cum Thiam a putut să nu înscrie din acea poziție. […] Am căzut pe final. Nu am avut alte soluții la schimbări. Nu ne rămâne decât să ridicăm capul, să ne refacem foarte bine și să mergem încrezători la Botoșani. Jucătorii sunt foarte afectați, nu e ușor să pierzi la ultima fază.
“Am spus clar că mai avem de tras până să ne îndeplinim obiectivul”
Eu am tremurat tot timpul, mulți nu au înțeles asta. Am spus clar că mai avem mult de tras până să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare. Nu se mai pune problema de retrogradare directă, dar încă ne luptăm să nu ajungem la locurile de baraj. Ne așteaptă trei “finale” extrem de dificile. Trebuie să îi refac pe jucători, mai ales pe cei care duc greul. […] Și lipsa lui Chipciu și-a spus cuvântul, neavând mijlocași laterali. Am considerat că Simion poate să îl dubleze foarte bine, dar nu a fost mutarea inspirată”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Toate declarațiile tehnicianului ardelenilor pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Pentru formația clujeană, urmează, în deplasare, duelul cu echipa aflată pe locul cinci al clasamentului, FC Botoșani (27 de puncte), în cea de-a șaptea etapă din playout. Acesta va avea loc sâmbătă, 6 mai, de la ora 12:30.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău, după calificarea în finala Cupei României: “Tot respectul pentru acești jucători”
Gazonul de pe Cluj Arena este complet schimbat – Alin Tișe: “Are o calitate excepțională, ne așteptăm să fie cât mai durabil”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: