“U” Cluj obține la scor prima victorie din Cupa României și accede pe loc de promovare în playoff

0

Fotbaliștii Universității Cluj au învins joi, 10 noiembrie, în deplasare, formația CSM Alexandria, scor 0-4, în cea de-a doua etapă din grupele Cupei României. Astfel, “studenții” au obținut prima victorie din actuala ediție a competiției naționale și se află în fruntea clasamentului din grupa C, cu patru puncte obținute în cele două partide disputate, poziție care le asigură calificarea în sferturile de finală.  

În ciuda faptului că au dominat permanent jocul și au avut o reușită anulată, clujenii au deschis scorul abia în minutul 30, prin Florian Haită, care l-a învins pe portarul gazdelor cu un șut spectaculos la vinclul porții.

Gazdele au trecut pe lângă gol, în minutul 54, când atacantul formației din Alexandria a scăpat singur cu Andrei Gorcea, însă a fost ajuns din urmă de fundași, astfel încât portarul ardelenilor a reușit să rețină balonul.

În minutul 71, Adrian Bălan a marcat,  încă o dată, pentru clujeni, iar, șase minute mai târziu, Andrei Pițian a înscris, printr-o reluare cu capul din interiorul careului. Același Bălan a reușit dubla, în minutul 87, cu un șut simplu din fața porții și a stabilit scorul final al confruntării.

Pentru Eugen Neagoe, este primul succes obținut, în competiția națională, ca antrenor principal al Universității Cluj.

Care este situația în clasamentul grupei C din Cupa României?

La momentul actual, pe locul doi al grupei C, în noul format al Cupei  României, se află liderul în clasamentul Superligii, Farul Constanța, care, după remiza neașteptată, din prima etapă, cu formația din Alexandria, a învins-o, în deplasare, pe Rapid București (3 puncte), scor 0-2. Campioana României, CFR Cluj, are un singur punct obținut, în confruntarea cu eterna rivală locală, însă urmează să dispute, pe teren propriu, un nou meci de cupă.

Ultimul duel al etapei secundei în grupa C din competiția națională va fi disputat între CFR Cluj și CSC Dumbrăvița. Partida din Gruia va începe la ora 18:15 și va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

Până la ultimul meci din grupele Cupei României, împotriva fotbaliștilor din Giulești, elevii lui Eugen Neagoe vor întâlni, în fața fanilor de pe Cluj Arena, formația FC Argeș Pitești, în cea de-a 18-a etapă din sezonul regulat al Superligii. Acesta va avea loc luni, 14 noiembrie, de la ora 18:00.

VEZI ȘI:

Neagoe, înaintea celui de-al doilea duel din Cupa României: “Îmi doresc să ajungem cât mai departe”

“U” Cluj, învinsă fără probleme de CS “U” Craiova, în derby-ul studențesc din Bănie

”U” Cluj începe cu dreptul returul Superligii – formația lui Neagoe a învins vicecampioana FCSB

banner