Fotbaliștii Universității Cluj vor întâlni sâmbătă, 25 februarie, pe teren propriu, formația FC Botoșani, în cea de-a 12-a etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Din dorința de a avea un public cât mai numeros la meciurile de acasă, “studenții” vor reveni pe Cluj Arena, în ciuda faptului că gazonul nu se prezintă în cele mai bune condiții. Astfel, aceștia vor evolua în fața fanilor din Cluj-Napoca după cele două deplasări, la Craiova, respectiv Ploiești, și după duelul de la Mediaș cu CS Mioveni.
În urma celor două remize dezamăgitoare, înregistrate cu CS Mioveni, când au fost nevoiți să recupereze un handicap de două goluri, respectiv cu Chindia Târgoviște, când au fost egalați în ultimul minut din timpul suplimentar, ardelenii au rămas pe poziția a 14-a a clasamentului, cu 25 de puncte obținute în 26 de partide disputate.
Cu toate că a fost o săptămână grea pentru întreaga echipă, directorul tehnic al clubului clujean, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că este mulțumit de modul în care s-au pregătit elevii săi și că este important ca aceștia să poată juca “acasă”, pe Cluj Arena, De asemenea, atacantul Mamadou Thiam a precizat că se simte foarte bine în Cluj-Napoca, deoarece este apreciat atât de antrenor, cât și de public. Declarațiile acestora pot fi urmărite în materialul de mai jos.
Confruntarea dintre “U” Cluj și FC Botoșani va începe la ora 17:00, iar fanii interesați să vină pe Cluj Arena își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 2.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău, mulțumit după eșecul dramatic cu Chindia: “Am jucat cu mult curaj”
“U” Cluj, egalată în minutul 95 de Chindia Târgoviște, ratează șansa de a obține cele trei puncte
“U” Cluj, forțe proaspete înainte de meciul cu Chindia Târgoviște – vezi primele declarații ale lui Dan Nistor
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: