Ultima zi a festivalului Untold s-a încheiat fără incident grave și cu amenzi de peste 54.000 de lei

0

Ultima zi a festivalului Untold s-a încheiat fără incident grave, conform raportului transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. În ciuda climatului general de siguranță, autoritățile au aplicat zeci de amenzi, au reținut permise de conducere și au gestionat peste 500 de solicitări medicale.

Echipajele mixte formate din jandarmi, polițiști și pompieri au desfășurat acțiuni intense de prevenție și control pentru menținerea ordinii publice, siguranța rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul participanților.

Amenzi de peste 54.000 de lei aplicate de autorități

În urma controalelor desfășurate pe parcursul ultimei zile, jandarmii, polițiștii și echipajele ISU au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 54.552 de lei.

Principalele sancțiuni financiare:

  • Tulburarea ordinii și liniștii publice (Legea 61/1991): 21 de amenzi în valoare de 15.400 lei.

  • Abateri rutiere (O.U.G. 195/2002): 20 de amenzi în valoare de 20.652 lei.

  • Nerespectarea timpilor de odihnă ai șoferilor (O.U.G. 37/2007): o amendă de 9.000 lei.

  • Lipsa caselor de marcat electronice (O.U.G. 28/1999): o amendă de 5.000 lei.

  • Încălcarea drepturilor de autor (Legea 8/1996): 2 amenzi în valoare de 3.000 lei.

  • Lipsa asigurării RCA (Legea 132/2017): o amendă de 1.000 lei.

  • Neregulile în transportul în regim de taxi (Legea 38/2003): o amendă de 500 lei.

Pe lângă amenzile contravenționale, forțele de ordine au emis 59 de avertismente scrise pentru abateri rutiere, încălcări ale normelor de prevenire a incendiilor și nereguli legate de transportul alternativ.

Razii rutiere: Permise reținute și teste alcoolemie

Polițiștii rutieri au intensificat verificările în zona festivalului pentru a preveni accidentele. În cadrul acțiunilor:

  • Au fost testate 437 de persoane cu aparatul etilotest/etilometru, fiind depistate 4 rezultate pozitive.

  • Au fost reținute 13 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

  • Au fost retrase 6 plăcuțe de înmatriculare.

  • Au fost constatate 3 infracțiuni.

Peste 500 de cazuri medicale asistate de ISU-SMURD

Echipajele ISU-SMURD Cluj au fost la datorie pe toată durata evenimentului, acordând primul ajutor în 508 cazuri medicale, în special pentru afecțiuni diverse și traumatisme ușoare.

Din totalul persoanelor asistate, 5 pacienți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Totodată, inspectorii ISU au efectuat 13 controale de prevenire a incendiilor la operatorii economici din incinta festivalului, fiind aplicate 5 avertismente.

Nereguli identificate de Serviciul pentru Imigrări

Inspectorii Serviciului pentru Imigrări Cluj au legitimat 80 de cetățeni străini. În cadrul verificărilor, a fost depistat un cetățean estonian pe numele căruia figura o alertă emisă în baza Regulamentului U.E. 2018/1862. Actul de identitate al acestuia a fost reținut pentru a fi predat autorităților din Estonia.

De asemenea, în colaborare cu ITM Cluj, au fost efectuate controale la 3 societăți comerciale din zonă.

Padre Guilherme, preotul DJ venit la Untold, a celebrat liturghia în noua catedrală greco-catolică din Cluj


banner