Un accident grav a avut loc în seara de marți, 23 aprilie, pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca. Polițiștii și medicii au intervenit în intersecția din Piața Avram Iancu, Teatrul Național, colț cu Tribunalul Cluj. Un cetățean din Siri Lanka care conducea un scuter și intrase în intersecție pe culoarea roșie ar fi fost lovit de o mașină care pornise în intersecție.
”În data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 22.50 a fost înregistrat un accident de circulație la intersecția dintre Piața Ștefan cel Mare și Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, un tânăr de 22 de ani, cetățean străin, care conducea un moped dinspre Piața Timotei Cipariu, ar fi pătruns în intersecția cu Bulevardul Eroilor pe culoare roșie a semaforului electric, fiind acroșat de un autoturism, condus de un bărbat de 65 de ani, iar apoi de un alt autoturism.
În urma evenimentului, conducătorul mopedului a rămas blocat sub cel de-al doilea autoturism, fiind extras de către echipajele ISU Cluj, iar apoi transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: