Un nou record negativ: 506 persoane internate la ATI, la nivel național, din cauza COVID-19

0

Un nou record negativ a fost înregistrat la nivel național din cauza COVID-19. În secțiile de terapie intensivă (ATI) sunt internate 506 persoane în stare critică din cauza virusului. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 755 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din 6.943 de teste efectuate în ultimele 24 de ore.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 183 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 30.08.2020 (10:00) – 31.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu sufereau de alte afecțiuni.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.447.

La Cluj, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16 cazuri de coronavirus, iar până în prezent, au fost diagnosticate cu SARS-CoV-2, la nivel de județ, 2.031 de persoane.

banner