Un TIR ATI, destinat bolnavilor de COVID-19, va ajunge la Cluj doar în caz de necesitate

0

Coronavirusul pune în dificultate și secția de ATI de la Cluj, dat fiind faptul că numărul persoanelor infectate înregistrează creșteri și la nivelul județului nostru. În acest context, la Cluj, va fi adus un TIR de terapie intensivă, doar în cazul în care toate locurile din spitalele destinate COVID-19 nu vor fi suficiente.

Potrivit prefectului, Mircea Abrudean, unitatea mobilă este depozitată la sediul IGSU în București și poate să ajungă la noi în câteva ore, fiindu-ne deja alocată.

“Azi deschidem secția nouă ATI cu 11 paturi la SCBI. În acest moment avem 3 locuri libere la ATI, plus cele 11 care se deschid azi, deci, un total de 14”, a mai precizat Abrudean.

”La Terapie intensivă în Cluj am avut și cazuri din alte județe. Am decis să eliberăm Terapia intensivă pentru a avea locuri pentru clujeni, iar pacienții din alte județe să fie transferați în alte părți, dacă se poate în județele de reședință, dacă nu în centrele apropiate care nu au afluxul pe care îl avem noi de pacienți, acesta fiind motivul pentru care am decis să transferăm trei pacienți astăzi la Oradea”, a explicat prefectul referitor la faptul că, în weekend, 3 dintre pacienții internați la Cluj, au fost transferați la Oradea.

 

sursa foto: wikipedia